Un grup de specialişti olandezi s-a aflat pentru două zile la Craiova, pentru a participa la prima vizită inclusă în programul de lucru al proiectului “Refacerea luncii inundabile de-a lungul Fluviului Dunărea”, proiect ce are la bază o colaborare româno-olandeză în domeniul gospodăririi apelor, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, Administraţia Naţională a Apelor Române şi Administraţia Bazinală de Apă “Jiu”.
Astfel, în zilele de 2 şi 3 mai a.c., specialiştii ABA “Jiu”, împreună cu omologii lor olandezi, au explicat autorităţilor judeţene ce presupune proiectul, care este scopul lui şi care sunt rezultatele aşteptate la final. “Echipa mixtă româno-olandeză a avut întâlniri organizate la Prefectură şi Consiliul Judeţean Dolj, la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova şi ABA Jiu, unde a fost prezentată ideea de proiect, iar oficialităţile judeţului au fost puse în temă cu ceea ce urmăreşte proiectul – care este gândit ca un studiu al posibilităţilor de refacere a zonei inundabile pentru Fluviul Dunărea. Trebuie menţionat că acum ne aflăm în a doua etapă a proiectului, cea de colectare a datelor”, a declarat directorul ABA “Jiu”, Cosmin Călin.
Mai exact, se doreşte dezvoltarea unei metodologii comune pentru o abordare avansată în proiecte şi luarea deciziilor în mod transparent, după modelul olandez numit“SNIP”, pentru punerea în aplicare a măsurilor la scară largă de-a lungul râurilor. Acest model va fi adaptat la contextul românesc în termeni de administrare, legislaţie şi politică, iar planul de dezvoltare pentru restaurarea zonelor inundabile va fi aplicat în două incinte-pilot, zone existente de-a lungul Dunării; va urma, apoi, pregătirea acordului de finanţare pentru implementarea programelor în cele două zone pilot.
Olandezii nu s-au rezumat doar la discuţii, ci au ţinut să vadă cu ochii lor una dintre zonele efectate de inundaţiile din 2006, astfel că echipa s-a deplasat, în data de 3 mai, la Rast, unde a stat de vorbă pe această temă şi cu primarul comunei, Iulian Silişteanu.