Prefectura Dolj a fost, ieri, gazda Conferinţei Regionale Sud-Vest „Oltenia” de lansare a proiectului „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”, implementat la nivel naţional de Confederaţia Sindicală Naţională „Meridian”, în calitate de beneficiar, împreună cu Federaţia Agricultorilor „Fermierul”, în calitate de partener, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Organizatorii consideră că în actualul context – în care se produc modificări profunde ale reglementărilor privind dialogul social instituţionalizat în România, pe de o parte, şi necesitatea identificării unor forme de dialog social, bazat pe parteneriate, pe de altă parte –, se impune necesitatea asigurării cadrului de participare contributivă a tuturor actorilor relevanţi, care să contribuie la dezvoltarea socio-economică la nivel naţional şi regional.
„Proiectul va susţine egalitatea de şanse în societate, urmând ca la finalul perioadei de implementare, respectiv noiembrie 2013, să fie elaborate noi abordări legislative şi social-economice, printr-un pachet de proiecte legislative pe domeniul muncii, incluziunii sociale şi al dialogului social, prefigurându-se o nouă strategie de abordare în domeniile de referinţă”, a explicat coordonatorul regional al proiectului, Ringo Dămureanu.
La eveniment au participat preşedinţii Confederaţiei „Meridian”, Ion Popescu, şi Ion Albu – consultant pe probleme de dialog social în cadrul proiectului, preşedintele Federaţiei „Fermierul”, Ginu Toma – manager de proiect, precum şi lideri de federaţii şi sindicate din Oltenia, reprezentanţi ai patronatelor şi ONG-urilor, primari şi funcţionari din administraţia publică locală şi serviciile publice de interes local sau judeţean din regiune.