Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, în perioada 01.03.-03.04.2018, polițiști din cadrul Compartimentului Delicte Silvice – Serviciul Ordine Publică și subunităților IPJ Dolj, împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Dolj au desfăşurat o acţiune în județul Dolj, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. La acţiune au participat 153 de polițiști şi 12 reprezentanţi ai Direcției Silvice Dolj, care au efectuat 313 controale. Oamenii legii au verificat 265 de autoturisme şi au legitimat 335 de persoane. Au fost constatate 19 infracţiuni la Legea 46/2008 şi aplicate 143 de sancțiuni contravenționale, dintre care 34 conform Legii 171/2010 şi 109 privind încălcarea altor acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 444.000 lei. Ca urmare a neregulilor constatate, a fost confiscată cantitatea de 21 mc material lemnos. Valoarea bunurilor confiscate este de 32.760 lei.
EXEMPLE:
În ziua de 16 martie 2018, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Gighera au fost sesizați de reprezentanții Ocolului Silvic Sadova cu privire la faptul că în perioada februarie – martie 2018 persoane necunoscute au sustras din Cantonul 4 Gighera cantitatea de 5,9 metri cubi material lemnos esență salcâm, rezultată din tăierea a 98 arbori cu diametru cuprins între 8-20 cm.
În urma activităților desfășurate de către poliţiştii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Segarcea împreună cu cei ai Postului de poliție Gighera și Gângiova, a fost identificat un bărbat de 31 ani de ani din comuna Gighera, care deținea la domiciliu cantitatea de 2 metri cubi material lemnos esență salcâm. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul a cumpărat lemnele de la M. Cătălin, de 26 ani și M. M., 16 ani, ambii din comuna Gighera, care au recunoscut că în perioada mai sus menționată au sustras lemnele din cantonul 4 Gighera și le-au vândut. Cantitatea de lemn a fost ridicată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Sadova, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere material lemnos.
Polițiști din cadrul Postului de Poliţie Radovan şi Postului de Poliţie Întorsura i-au depistat în comuna Radovan, pe M. Florin, de 22 de ani şi C. Dragoș, de 34 de ani, ambii din Radovan, care transportau cu un atelaj hipo cantitatea de 0.505 mc material lemnos esenţă frasin, sustras din Cantonul 12 Lunca Radovanului, Ocolul Silvic Segarcea, judeţul Dolj. Materialul lemnos a fost ridicat şi predat Ocolului Silvic Segarcea. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustargere de material lemnos.