Un presuspus atac cu gaz,despre care se crede că ar fi fost efectuat cu ajutorul unor avioane ale Guvernului de la Damasc,a provocat, ieri, moartea a 58 de persoane,inclusiv a 11 copii cu vârste mai mici de opt ani în provincia siriană Idlib,au anunţat o organizaţie şi cadre medicale. O sursă militară siriană a respins vehement informaţia că armata ar fi folosit astfel de arme. Atacul a provocat leşinul sau asfixierea mai multor persoane, iar unele dintre ele prezentau spume la gură, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citând surse medicale care au descris aceste simptome ca fiind indicii ale unui atac cu gaz. În raidurile aeriene lansate asupra oraşului Khan Sheikhoun, situat în sudul provinciei Idlib controlată de rebeli, au fost rănite peste 60 de persoane, a mai anunţat OSDO. Mounzer Khalil, şeful autorităţii sanitare din Idlib, a spus că în atac au murit peste 50 de persoane şi 300 au fost rănite. BBC News online scrie la rândul său că OSDO a anunţat că raiduri aeriene efectuate de Guvernul sirian sau de avioane ruse asupra oraşului Khan Sheikhoun au provocat asfixierea mai multor persoane. Potrivit aceleiaşi surse, medici şi activişti de opoziţie au spus că ulterior au fost lansate rachete din aeronave asupra unor clinci din regiune unde erau trataţi unii dintre supravieţuitori. Mohammed Rasoul, responsabil de serviciul de ambulanţă din Idlib, a anunţat că 67 de persoane au murit şi 300 au fost rănite, în timp ce agenţia de presă Step care susţine opoziţia a transmis că numărul morţilor a ajuns la 100.
Acasă Actualitate Actualitate externă Un presupus atac cu gaz a provocat moartea a 58 de persoane...