Proiectul unui text ce va fi prezentat astăzi în Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacul recent care a produs peste 100 de morţi în oraşul Khan Cheilkoun, controlat de rebeli. Trei state semnatare ale proiectului, SUA, Franţa şi Regatul Unit vor cere astfel discutarea proiectului de rezoluţie şi, totodată solicită declanşarea unei anchete imediate. 100 de persoane au fost omorâte, printre care şi mulţi copii, iar alte 400 de persoane au fost asfixiate în micul oraş din provincia siriană Idleb. Acest bilanţ devastator a fost confirmat de direcţia medicală a provinciei.
Prin textul rezoluţiei, obţinut de agenţia de presă franceză AFP, se remarcă solicitarea imediată adresată Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC) de a prezenta imediat concluziile despre atacul invocat. Totodată, proiectul de rezoluţie cere Siriei să furnizeze de urgenţă planurile de zbor şi toate celelalte informaţii necesare în directă legătură cu operaţiunile militare derulate în timpul atacului chimic. Ambasadorul UK la ONU, Matthew Rycroft, nu a ezitat să caracterizeze situaţia astfel: „este vorba de o crimă de război”. Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat la rândul său că informaţiile referitoare la un atac chimic în Siria sunt „extrem de neliniştitoare şi şocante”.