Poliţiştii de prevenire şi proximitate au fost prezenţi, ieri, în mai multe unităţi de învăţământ, unde au purtat discuţii şi dezbateri cu elevii de gimnaziu despre siguranţa în mediul online şi despre lumea virtuală, aceasta fiind tema zilei în cadrul campaniei Săptămâna Prevenirii Criminalităţii.
Ofiţerii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu specialişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au fost astăzi, ieri, la Şcoala Gimnazială „Traian” Craiova, unde s-au întâlnit cu elevi de clasa a VII – a şi a VIII-a. Împreună au vizionat un film şi au discutat pe tema „Câtă siguranţă îţi oferă lumea virtuală?”, elevii prezentându-şi mesajul despre viaţa virtuală prin intermediul unor afişe pe care le-au realizat pe parcursul activităţii.
Dezbateri cu elevii şi vizionări de filme educative în unităţile de învăţământ au avut loc în mai multe localităţi din Dolj şi unităţi de învăţământ din Craiova, poliţiştii abordând teme referitoare la prevenirea victimizării minorilor în mediul on-line, pentru că lumea virtuală poate ascunde foarte multe pericole. De asemenea, poliţiştii i-au îndrumat pe părinţi şi copii să afle cât mai multe informaţii utile accesând linkul http://www.sigur.info/siguranta-online/copii-pe-internet/adolescenti.html, acest site fiind lansat de organizaţia Salvaţi Copiii Romania în 2008, în scopul unei conştientizări asupra navigării online.