ALDE susţine modificările la Statutul Funcţiei Publice. Edilul localităţii Bucovăţ, Cristian Tuţă, a subliniat într-un comunicat de presă că, dacă se respectă calitatea primarilor, aceea de ordonatori de credite, atunci ar fi normal şi legitim ca aceştia, mai precis instituţia primarului, să se ocupe de organigrame şi de organizarea concursurilor de angajare şi promovare în primării.
Primarului Bucovăţului consideră că o asemenea măsură ar reda autoritatea legitimă unei instituţii, cea a primarului, de a decide şi răspunde direct asupra nevoilor de organizare „în propria casă”. „Considerăm că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) nu trebuie să mai intervină în procesul de recrutare şi promovare a funcţionarilor publici. ANFP trebuie să aibă în continuare un rol important dar în zona de îndrumare, monitorizare, evaluare şi control asupra respectării cadrului legal şi a standardelor de performanţă profesională. Este foarte important să se asigure pregătirea profesională continuă pentru toţi funcţionarii publici din primării, mai cu seamă în contextul dinamicii accelerate a schimbărilor legislative cu impact asupra realităţilor din comunităţile locale. În baza îndeplinirii acestei condiţii privind antrenarea permanentă a resurselor umane, testarea, examinarea şi evaluarea profesională a funcţionarilor din primării într-un ritm bianual este absolut binevenită. Obiectivul rămâne acelaşi pentru toţi – creşterea competitivităţii şi a capacităţii administrative a structurilor de conducere de la nivel local”, a mai spus edilul comunei Bucovăţ.