Cadrele didactice de la Facultatea de Ştiinţe Sociale ameninţă cu proteste

1
678

Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova au decis să nu meargă în continuare la cursuri, în semn de protest împotriva deciziei Senatului de desfiinţare a facultăţii de la 1 aprilie a.c. Aceştia sunt nemulţumiţi că specializările vor fi distribuite altor facultăţi din cadrul Universităţii. Specializările din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale vor fi distribuite astfel: Geografia la Facultatea de Ştiinţe Exacte, care se va numi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii, Jurnalismul va fi distribuit la Facultatea de Litere, iar Filosofia, Sociologia, Ştiinţele Politice şi Asistenţa Socială vor fi absorbite de Facultatea de Drept, care îşi va schimba denumirea în Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale. Dreptul a preluat din acest an universitar şi Istoria. Pe de altă parte şi profesorii sunt nemulţumiţi şi ameninţă cu proteste.

În semn de protest, studenţii au stat în bănci şi au pus pe pupitre, dar şi la avizier, hârtii cu mesajele “Ne-au ucis”, şi “Facultatea este a noastră”. “Deocamdată tot nu ştim nimic clar. Nu este corect ce se întâmplă. Vom protesta neprezentându-ne la cursuri până când se va lua o decizie corectă. Este posibil ca acest protest paşnic să ia şi o altă formă. Suntem nemulţumiţi pentru că nu am fost întrebaţi de nimic, iar decizia ne va afecta după absolvire”, spune Alexandru, student la master.

“Au fost aduse prejudicii de imagine tuturor cadrelor didactice, studenţilor şi absolvenţilor”

Protestul studenţilor este susţinut şi de o parte a cadrelor didactice, care demontează argumentele Senatului Universităţii, prezentate oficial marţi de rectorul instituţiei de învăţământ superior, Dan Claudiu Dănişor. Cadrele didactice consideră că sunt îndreptăţite să funcţioneze în continuare sub numele “Facultatea de Ştiinţe Sociale”. Ceea ce înseamnă departamentele: Sociologie, Ştiinţe politice, Filosofie, Jurnalism (departamentul include şi specializarea Asistenţă socială), respectiv Geografie. “Consiliul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, din 3 aprilie 2013, se delimitează de actele care ameninţă integritatea instituţiei noastre. Informaţiile vehiculate în presă sunt trunchiate şi, implicit, neconforme realităţii. Prin afirmaţiile făcute, au fost aduse prejudicii de imagine tuturor cadrelor didactice, studenţilor şi absolvenţilor. Facultatea de Ştiinţe Sociale este a patra în Universitatea din Craiova ca număr de studenţi. Prin proiectele derulate, Facultatea reprezintă un pol academic şi profesional de inovare şi dezvoltare. Încă de la înfiinţare, Facultatea a avut şi are o politică de responsabilitate socială atât faţă de studenţi, cât şi faţă de comunitatea locală şi regională. În ultimul an, prin noile structuri manageriale, Facultatea a luat măsuri importante pentru îmbunătăţirea actului de învăţământ. Dacă este necesar, putem pune la dispoziţie documente doveditoare. Prin specificul domeniului fundamental al ştiinţelor sociale, descris de Legea Educaţiei şi de Ordinele ulterioare ale miniştrilor de resort, specializările sus menţionate sunt interdependente, fără a se confunda. Numim aici interdisciplinaritatea drept cea mai modernă abordare a procesului de cunoaştere şi educaţie, în acord cu normele academice europene”, precizează un comunicat de presă remis de profesorii Facultăţii de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova.

“Facultatea de Ştiinţe Sociale, o instituţie firească şi necesară”

De asemenea, cadrele didactice consideră că propunerea de desfiinţare înaintată către Ministerul Educaţiei poate avea consecinţe grave nu doar asupra studenţilor, absolvenţilor, profesorilor, ci creează şi o barieră psihologică şi fragmentează trecerea de la curricula liceeală la cea universitară în ceea ce priveşte ştiinţele sociale, care până acum se găseau într-o continuitate firească. «Cadrelor didactice nu li s-a acordat – deşi au cerut – dreptul de a-şi comunica punctul de vedere, dar şi de a primi o explicaţie pentru dezintegrarea Facultăţii de Ştiinţe Sociale. Drept urmare, Domnul Rector şi Preşedintele Senatului au fost invitaţi la dialog, metodă de comunicare considerată imperioasă pentru statul de drept. Pentru a-şi face auzită vocea, cadrele didactice iau în calcul utilizarea tuturor formelor legale de protest. Menţionăm şi că au fost încălcate articole din Carta Universităţii (www.ucv.ro), printre care: Articolul 28, Îndatoriri fundamentale şi răspundere, aliniatul (2) care prevede „apărarea intereselor şi prestigiului Universităţii din Craiova”; Articolul 29, Drepturile corpului profesoral, litera i) care prevede „dreptul de a se implica în rezolvarea problemelor departamentelor şi facultăţii din care fac parte” şi litera k) unde este enunţat „dreptul la audienţa eşalonului superior celui din care face parte”. Corpul profesoral îşi exprimă încrederea în revenirea asupra deciziei şi în păstrarea integrităţii Facultăţii de Ştiinţe Sociale. Sperăm în rezolvarea acestui incident şi intrarea urgentă în normalitate», mai precizează cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale.

“Universitatea din Craiova trece printr-un amplu proces de restructurare administrativă”

Pe de altă parte, conducerea Universităţii din Craiova precizează că specializările specializările Facultăţii de Ştiinţe Sociale vor funcţiona în continuare fără a fi afectaţi studenţii. “Universitatea din Craiova trece, începând din 2011, printr-un amplu proces de restructurare administrativă. În anul 2011, în Universitatea din Craiova, funcţionau 16 facultăţi şi prin reorganizare s-a ajuns la 11, fără ca studenţii să fie afectaţi. Recomandările tuturor agenţiilor de asigurare a calităţii, care au evaluat universitatea, au fost de a concentra resursele umane. Acesta a fost şi sensul deciziei luate de Senatul universitar, de a reorganiza specializările coordonate de Facultatea de Ştiinţe Sociale (sociologie, ştiinţe politice, jurnalism, geografie şi asistenţa socială), conform actelor normative în vigoare (publicate în M.of. 525/30. VII.2012), care stabilesc Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare. Specializările existente vor funcţiona în continuare, de la un anumit moment într-o altă structură administrativă, cu aceleaşi planuri de învăţământ, fără a fi afectaţi studenţii şi mult mai aproape de domeniile stabilite în nomenclator”, precizează conducerea instituţiei de învăţământ superior.

1 COMENTARIU

  1. Planurile de invatamant si,deci,natura specializarilor nu vor fi afectate. Redistribuirea este corecta, facultatile respective fiind inrudite. Si atunci?! Atunci, “silogism’ unic: afectati “este” domniile lor universitarii respectivi, carora nu le este usor sa piarda banii pe care-i incasau pentru multe cursuri si seminarii de care uitau, de cele mai multe ori…

Comments are closed.