Medicii, dar şi specialiştii antidrog se arată tot mai îngrijoraţi de numărul mare al consumatorilor de etnobotanice. Numai în primele trei luni ale acestui an, opt tineri s-au prezentat la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din Craiova după ce au căzut victime ale substanţelor cu efecte psihotrope. Numărul celor afectaţi este în mod sigur mult mai mare, fenomenul fiind în continuare foarte greu de stăpânit.
Numai pe parcursul ultimului an numărul craiovenilor care s-au adresat Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Craiova s-a dublat. Cei mai mulţi au solicitat sprijin după ce consumaseră substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, aşa-numitele etnobotanice. Au fost însă şi destul persoane care au cerut ajutor pentru a renunţa la alcool, tutun sau droguri. În plus, specialiştii au primit şi solicitări mai puţin obişnuite, aşa cum ar fi acordarea de asistenţă pentru dependenţa de calculator şi dependenţă de medicamente.
Problema principală rămâne însă cea a etnobotanicelor, şi anul acesta, în primele trei luni, din cele 14 care persoane s-au prezentat la Centrul Antidrog din Craiova, 8 solicitând ajutor pentru a scăpa de dependenţa de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
Mai periculoase decât heroina
De cele mai multe ori, în conştiinţa consumatorilor, etnobotanicele nu reprezintă un pericol tot atât de mare precum alte tipuri de droguri. Specialiştii contrazic însă această teorie. Potrivit acestora, substanţele cu efecte psihotrope au prezentat în multe cazuri efecte adverse mai grave chiar decât heroina ori cocaina. În ciuda acestui pericol, tipurile de droguri care au cunoscut o adevărată explozie din punctul de vedere al numărului de consumatori sunt tocmai acestea, comercializate sub numele de etnobotanice. Deşi o listă a substanţelor interzise există, specialiştii declară că este aproape imposibil să anticipeze ce substanţe noi sunt create în laboratoarele producătorilor. Practic, o simplă modificare chimică poate scoate un produs în afara listei de produse interzise. Din acest motiv şi lupta împotriva consumului de substanţe cu proprietăţi psihotrope este dificil de dus. De cele mai multe ori totul se rezumă la protecţia oferită de familie, şcoală şi cercul de prieteni.
Consumatorii resimt pe propria piele efectele nefaste
Când vine vorba efectele adverse ale consumului de etnobotanice asupra organismului, specialiştii vorbesc despre implicaţii dintre cele mai diverse, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. După spusele acestora, cel mai adesea, persoanele care consumă etnobotanice şi ajung la spital prezintă o stare de euforie, ce apoi se transformă în disconfort fizic, greţuri, dureri puternice de cap, creşterea tensiunii arteriale şi fibrilaţii. De multe ori ei ajung la medic în sevraj. De asemenea, consumul de etnobotanice conduce la stări de depresie şi tulburări de comportament. În opinia medicilor, substanţele etnobotanice sunt foarte periculoase, iar pe termen lung consumul poate determina tulburări de comportament ce merg până la acte antisociale, infracţiuni şi chiar suicid.
„Prea rebel să fii condus”
Tocmai din acest motiv, ieri, la Primăria Craiova, dar şi la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” au avut loc dezbateri organizate de reprezentanţii CPECA Craiova. Scopul a fost promovarea, pentru prima oară în România, a unor acţiuni cu participarea adolescenţilor şi tinerilor din Consiliul Judeţean al Elevilor, ideile rezultate urmând a constitui elemente-cheie în elaborarea viitoarelor documente programatice antidrog. Evenimentul s-a desfăşurat în contextul programului „Şcoala altfel”, având ca mesaj principal „În România politica antidrog se face pentru copii!”.
Organizatorii au precizat că evenimentul urmăreşte îmbunătăţirea serviciilor de prevenire antidrog prin creşterea nivelului de implicare a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor. Cu această ocazie a fost lansată şi campania naţională „Prea rebel să fii condus” pentru prevenirea consumului de droguri, cu accent pe substanţele noi cu proprietăţi psihoactive. «Astăzi (n.r. – ieri) la nivel naţional a fost lansată campania „Prea rebel să fii condus”, ce se va derula pe parcursul a nouă luni. Mizăm pe faptul că tinerii sunt foarte receptivi la astfel de acţiuni», a precizat Monica Iliescu, şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.