Avem programe pentru împădurirea terenurilor agricole. Însă trebuie să le mai şi accesăm!

0
372

Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, le-a cerut primarilor din judeţ să identifice terenurile, indiferent de forma de proprietate, care se pretează înfiinţării de pădure, astfel încât Doljul să poată atrage cât mai mult din suma alocată la nivel naţional pentru Măsura 2.2.1. „Prima împădurire a terenurilor agricole”, respectiv 230 de milioane de euro. Interesul autorităţilor locale pentru acest sprijin ar trebui să fie cu atât mai mare cu cât zona de câmpie beneficiază de cel mai mare punctaj, dar şi de cele mai mari prime pentru înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor arboricole.

Destinată creşterii suprafeţei de pădure cu rol de protecţie a apelor şi solurilor, Măsura 2.2.1. poate fi considerată o „gură de aer” pentru persoanele fizice şi juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice şi, nu în ultimul rând, pentru autorităţile publice locale deţinătoare de terenuri agricole. Practic, Uniunea Europeană dă bani pentru plantarea de copaci, dar şi pentru întreţinerea lor, iar sumele pot ajunge, în 5 ani, la aproape 2.900 euro/ha.

Finanţarea este de 100%, iar sprijinul se acordă în etape, sub formă de primă pentru lucrările de înfiinţare a plantaţiei forestiere, urmată de o primă anuală pentru lucrările de întreţinere a ei, pe o perioada de 5 ani, (începând cu anul înfiinţării plantaţiei). Mai mult, la hectar se acordă şi o primă compensatorie anuală, pentru pierderea de venit, ca urmare a împăduririi, pentru o perioadă de 15 ani, variabilă în funcţie de clasificarea beneficiarilor, ca fermieri sau alţi deţinători de terenuri agricole.

„Foarte important este că pentru această măsură sunt alocate, din contribuţie publică comunitară şi naţională, 230 de milioane de euro, o sumă extrem de importantă. Se acordă o serie de avantaje financiare de care ar trebui să beneficieze fiecare dintre cei care doresc să înfiinţeze o pădure pe terenul pe care îl deţine. Beneficiarul primeşte 1.330 de euro, care reprezintă prima de înfiinţare a plantaţiei, apoi, pe o perioadă de cinci ani, primeşte fonduri pentru întreţinerea plantaţiei respective, pentru ca apoi, pe o perioadă de 15 ani, să primească în fiecare an compensaţii pentru nerealizarea profitului agricol, în cuantum de 215 euro/ha. Eu zic că este un lucru extraordinar de bun: rămâi şi cu pădurea şi, pentru că ai înfiinţat-o, primeşti aceste compensaţii băneşti”, explică prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.

Primarii din Dolj, însărcinaţi să identifice terenurile

Acesta le-a solicitat deja primarilor din judeţ să identifice terenurile pretabile împăduririi, sub considerentul că şansele ca acestea să poată obţine finanţare sunt reale. „Cred că avem obligaţia ca la nivelul judeţului să atragem cât se poate de mult din aceste fonduri. Am avut o discuţie cu primarii, le-am transmis mesajul de a identifica toate terenurile la nivelul fiecărei localităţi, în primul rând cele degradate, pentru că ar fi păcat să sustragem din cele arabile, şi să le împădurim. Pe terenurile degradabile, care nu sunt extrem de favorabile agriculturii, noi cred că putem beneficia de această Măsură”, a declarat, ieri, Nicolae Giugea.

… La câmpie e mai bine

De altfel, zona de câmpie beneficiază şi de cele mai mari prime, iar dacă plantaţia se înfiinţează în interiorul zonelor defavorizate şi a siturilor „Natura 2000”, plata compensatorie la hectar este, de asemenea, mai mare. Astfel, costul standard la hectar pentru înfiinţarea pădurii diferă în funcţie de zona geografică şi este de 1.900 de euro la câmpie, 1.660 de euro la deal şi 1.560 de euro la munte, iar valoarea compensării pentru împădurire reprezintă 80% în zonele defavorizate şi „Natura 2000” şi 70% în celelalte zone, în timp ce plata compensatorie la hectar pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere în afara zonelor defavorizate şi a siturilor „Natura 2000” este de 1.330 de euro la câmpie, de 1.162 la deal şi de 1.092 de euro la munte. În cazul plantaţiilor din interiorul acestor zone, se oferă 1.520, 1.328, respectiv 1.248 de euro. Trebuie menţionat că în ceea ce priveşte compensaţiile pentru pierderea de venit agricol, acestea sunt în valoare de 215 euro/ha/an pentru fermieri şi 110 euro/ha/an pentru non-fermieri.

Pentru acest an mai sunt disponibile trei sesiuni de depunere de proiecte în perioadele: 2-31 mai; 1-30 septembrie; 2-30 decembrie.