„Idei tari”

0
77

A început numărătoarea inversă pentru tinerii până în 35 de ani care doresc să se înscrie la cea de-a II-a ediţie a competiţiei naţionale „Idei tari”. „Tot ce trebuie să facă este să se priceapă să dezvolte soluţii multimedia şi să se înscrie până pe 30 aprilie 2011, singuri sau în echipă cu până la patru alţi prieteni, aici, pe site-ul competiţiei”, se precizează într-un comunicat al Romtelecom.  Cei mai buni şi creativi participanţi pot câştiga premii în valoare totală de 10.000 euro (premiul I – 5.000 euro, premiul al II-lea – 3.000 euro şi premiul al III-lea – 2.000 euro) şi stagii de practică în cadrul Romtelecom.

Proiectele înscrise, care presupun dezvoltarea unor teme precum crearea unui personaj interactiv online sau aplicaţii speech-to-text, vor fi punctate în funcţie de gradul de inovaţie, aplicabilitatea ideilor şi capacitatea de a aduce soluţii reale. Într-o primă etapă, lucrările participante în concurs vor fi evaluate de un juriu mixt format din profesionişti Romtelecom şi cadre universitare. În a doua etapă, cele mai bune echipe se vor întâlni cu membrii aceluiaşi juriu pe care trebuie să îi convingă ca merită premiile cele mari susţinându-şi „în direct” proiectele, la Bucureşti.

Premiul I a fost obţinut la prima ediţie a competiţiei „Idei tari” organizate de Fundaţia Romtelecom pentru români, de un tânăr de 23 de ani, iar cel mai mic dintre concurenţi, care plănuieşte să se înscrie şi la cea această ediţie, are 13 ani. Mai multe detalii şi regulamentul oficial sunt disponibile pe site-ul www.ideitari.ro.

Fundaţia “Romtelecom pentru români”, înfiinţată în anul 2008, îşi propune iniţierea unor proiecte prin care să susţină cauze sociale care au nevoie de o voce puternică pentru a fi rostite, auzite şi soluţionate. Fundaţia vine ca o extindere naturală a implicării Romtelecom în bunul mers al societăţii româneşti, care s-a concretizat în ultimii ani prin numeroase proiecte susţinute de companie.