Seară interculturală la Casa Universitarilor din Craiova

0
418

Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Litere, în parteneriat cu Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române  şi  Institutul Norvegian de Teologie din Oslo, Norvegia, implementează în perioada 2014-2015 proiectul „Revitalizarea şi promovarea patrimoniului cultural al minorităţilor din Oltenia în contextul diversităţii culturale”, finanţat în cadrul Programului „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european” prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014.

Astăzi, ora 18.00, la Casa Universitarilor din Craiova va avea loc prima seară interculturală din cadrul  proiectului. Obiectivul principal al evenimentului este promovarea elementelor de specificitate ale culturii minorităţilor bulgare şi elene în cadrul comunităţii şi diseminarea informaţiilor despre viaţa comunitară a acestora. Vor  participa exponenţi ai Asociaţiei Culturale a Românilor de Etnie Bulgară „SEDEANCA” şi ai Comunităţii Elene din Craiova.

Sunt invitaţi reprezentanţi ai comunităţilor minorităţilor etnice din Craiova, ai mass-media locale şi regionale, studenţi voluntari, public interesat de cultura minorităţilor din Oltenia. Vor fi organizate expoziţii de carte, prezentarea istoriei comunităţilor bulgare şi elene, prezentare de costume tradiţionale, gastronomie tradiţională şi momente artistice.

Tema serii interculturale se circumscrie temei centrale a evenimentelor derulate în comunitate în cadrul acestui proiect: diversitatea culturală şi convieţuirea etniilor în spiritul unei bune înţelegeri. Beneficiarii direcţi ai evenimentului vor fi comunităţile minorităţilor etnice prin prezentarea documentelor de patrimoniu cultural şi studenţii voluntari, care sunt încurajaţi să devină promotori în acest circuit cultural.