Angela Merkel: Noi sancţiuni, dacă încetarea focului în estul Ucrainei nu este respectată

0
345

Într-o conferinţă de presă comună cu Jean-Claude Juncker – preşedintele Comisiei Europene – cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat Rusia că orice încălcare gravă a actualei încetări „fragile” a focului în estul Ucrainei va determina Uniunea Europeană să impună noi sancţiuni contra Moscovei. „Până acum avem o încetare a focului fragilă, care trebuie să fie stabilizată. Dar dacă acordul de la Minsk este grav încălcat, liderii europeni şi Comisia Europeană sunt gata să pregătească şi să impună sancţiuni suplimentare”, a afirmat Angela Merkel. Şi Barack Obama a atenţionat că Rusia ar putea plăti „un preţ mult mai greu” dacă separatiştii din Donbas vor încerca să acapareze noi teritorii. Marţi seara, preşedintele american a discutat în cadrul unei videoconferinţe cu premierul britanic David Cameron, şeful statului francez Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Matteo Renzi şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Liderii occidentali au pledat ca toate părţile implicate în conflictul ucrainean să se abţină de la orice acte de ostilitate, să coopereze cu OSCE şi să efectueze schimbul de prizonieri, în conformitate cu înţelegerile convenite în capitala belarusă la 12 februarie.