Ieri a avut loc închiderea oficială a târgului INTEGRA 2012, găzduit anul acesta, timp de trei zile, la Craiova, la Centrul Expoziţional Transfrontalier, de pe platforma RAT. Este pentru prima oară când expoziţia se organizează în Bănie. Această manifestarea s-a pus la cale în urmă cu trei ani de zile şi are drept scop oferirea de soluţii complete pentru fermieri. În cadrul acestei acţiuni,
Toţi fermierii au primit informaţii cu privire la posibilitatea de accesare de fonduri europene pentru agricultură şi de cofinanţare a acestora. Aceste aspecte rămân în continuare cele mai importante pentru orice întreprinzător din domeniul agriculturii, motiv pentru care s-a venit şi cu o propunere care a captat atenţia fermierilor. Aşadar, cei care vor cumpăra piese de schimb acum, vor plăti la vară, în luna august. În plus, până la finele acestei luni, toţi fermierii vor beneficia de oferte promoţionale la achiziţionarea de utilaje.