Asociaţia Law & Leadership organizează astăzi, începând cu ora 10.00, la Casa Universitarilor din Craiova, în Salonul „Mihail Eminescu”, Conferinţa Internaţională România – A continued reform.
Pe ordinea de zi se află discuţii şi dezbateri legate de Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliul European privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare ce va face referire la raportul de ţară din iulie 2010 şi raportul intermediar din februarie 2011, aspecte legate de reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei, implicaţiile socio-politice şi juridice ale deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru România, dezbateri recente legate de atributul suveranităţii naţionale în spaţiul european.
La dezbatere iau parte europarlamentarul Victor Boştinaru, prof. univ. dr. Bianca Predescu, de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, Mihai Fifor, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar şi o serie de personalităţi din Statele Unite ale Americii: James P. Kelly – preşedinte al Solidarity Center for Law and Justice şi director International Affairs, The Federalist Society for Law and Public Policy Studies din Washington, Nathan Sales – Assistant Professor of Law şi George Mason – University School of Law din Arlington.