Articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de jandarmii doljeni

0
136

În ziua de  04 februarie a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflate în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, s-au sesizat cu privire la faptul că o persoană oferea spre comercializare articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute.

FOTO : arhivă

Astfel, în jurul orei 10:40, jandarmii l-au depistat pe numitul L.S., de 39 ani, din Bucureşti, în timp ce oferea spre comercializare, de la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, 38 de articole vestimentare care aveau aplicate însemnele unor mărci înregistrate, fără a deţine certificat de conformitate a mărcilor înregistrate.  Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, urmând a fi înaintate organelor competente, pentru soluţionare.