Ministerul Finanţelor va emite trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezau

0
458

Ministerul Finanţelor emite, începând de luni, 8 februarie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3%, 3,30% şi 3,45%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat pot fi cumpărate între 8 – 24 februarie de la unităţile Trezoreriei Statului, între 8 – 22 februarie prin Compania Naţională Poşta Română pentru mediul rural şi 4 – 23 februarie pentru mediul urban prin Compania Naţională Poşta Română. “Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni”, se menţionează în comunicatul MFP.