Comercianţii din Târgul Municipal Craiova, protest în Piaţa Prefecturii

0
951

Astăzi, în intervalul orar 10:00 – 11:00, reprezentanţi ai comercianţilor din Târgul Municipal Craiova au protestat, în Piaţa Prefecturii din municipiu, fiind nemulţumiţi că nu îşi mai pot desfăşura activitatea, acuzând şi o formă de discriminare, faţă de alţi comercianţi din aceeaşi speţă de activitate economică. Aceştia au spus că sunt dispuşi să stea în proteste până când li se va rezolva situaţia, iar o delegaţie a lor a fost primită de Prefectul judeţului Dolj.

Câteva zeci de persoane au protestat, astăzi, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova, împotriva închiderii Târgului Municipal. Au fost comercianţi de mărfuri “second – hand”, în principal din categoriile încălţăminte şi îmbrăcăminte. În timpul protestului, s-au păstrat măsurile de rigoare sanitară, impuse de pandemia de COVID – 19. Manifestanţii s-au prezentat cu afişe prin care îşi cer drepturile: “Pentru doi chiloţi şi ie, distrugeţi o etnie!”; “Nu ne transformaţi în populaţie “second – hand”!; Vrem să muncim!”; “Nu ne transformaţi în infractori – egalitate între comercianţi!”; “Nu vă faceţi că nu ne cunoaşteţi – ne-am întâlnit de multe ori în târg!”, etc. Timp de o oră, atât cât a fost autorizată manifestaţia, oamenii şi-au spus nemulţumirile, în acompaniament de vuvuzele şi fluiere, cu fluturarea drapelului naţional. “Avem copii, muncim de 20 de ani în acest Târg. Vrem să fim liberi să muncim. Strângem bani pentru copiii noştri, să-i trimitem la şcoli. Vom sta aici până se va redeschide Târgul”, a precizat unul dintre protestatari,  Ion Velcu. La rândul său, Marcel Brebenel  a menţionat: “Ne dorim să se redeschidă Târgul, că de aici trăim. Ni se pare că este o formă de discriminare. Noi comercializăm în aer liber, iar alte societăţi sunt foarte bine, şi îşi desfăşoară activitatea în spaţii închise. Pentru ce ne-au închis?”

Delegaţie la Prefectură

În urma protestului, o delegaţie a mers la Prefectura Dolj, exprimându-şi păsurile, iar primul răspuns a venit: “Astăzi, 05.02.2021, între orele 10.00 – 11.00, a avut loc în Piața “Mihai Viteazul” din Craiova o acțiune de protest a comerciaților din Târgul Municipal Craiova. La finalul acesteia, prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, împreună cu subprefectul județului Dolj, Daniela Dobrin, a avut o întrevedere cu reprezentanții Grupului de Inițiativă al comercianților, la sediul  Instuției Prefectului – Județul Dolj. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate temele ridicate și sintetizate în memoriul depus la Instituția Prefectului – Județul Dolj, ce au în vedere problemele sociale și economice cu care se confruntă, precum și posibilitatea reanalizării reglementărilor legale în vigoare în ceea ce privește funcționarea târgurilor în contextul epidemiologic al pandemiei de Covid-19. Prefectul judetului Dolj, Nicușor Roșca, i-a asigurat pe partenerii de discuție că va întreprinde toate demersurile instituționale în sprijinul revendicărilor formulate”, se menţionează în comunicatul emis de Instituţia Prefectului Dolj.