Lidera democraţilor, Nancy Pelosi, a rupt discursul preşedintelui Donald Trump

0
452

După ce preşedintele american Donald Trump a refuzat să dea mâna cu Nancy Pelosi, lidera democraţilor de la Camera Reprezentanţilor, înaintea discursului asupra „Stării naţiunii” în Congres –ignorând astfel uzanţele-, aceasta s-a manifesta la o manieră spontan spectaculoasă dezacordul cu Donald Trump, rupând ostentativ copia discursului pus la dispoziţie. Aflată la originea procedurii de impeachment, lansată contra lui Donald Trump, care a marcat ruptura definitivă între republicani şi democraţi, Nancy Pelosi a părut cuprinsă de o criză de nervi. Luni, Donald Trump denunţase pe Twitter mascarada orchestrată de democraţi împotriva sa. În discursul avut, primit cu aplauze de republicani, Donald Trump a menţionat că promisiunile făcute au fost îndeplinite şi că economia este mai sănătoasă ca niciodată. Astăzi, în Senat, se profilează achitarea lui Donald Trump, în timp ce un sondaj al institutului Gallup îl creditează cu 49% opinii favorabile.