În Dolj, aproape opt milioane de euro absorbite prin programe de finanţare europene

0
826

În anul 2019, în judeţul Dolj s-au absorbit peste 7,9 milioane de euro, din fonduri europene, depăşind previzionarea de 7,31 milioane de euro, în ceea ce înseamnă finanţarea investiţiilor rurale.

Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Dolj, parte a Agenţiei pentru Finanţarea Investişiilor Rurale (AFIR) este instituţia care are ca obiect de activitate implementarea tehnică şi financiară a fondurilor europene de dezvoltare, în conformitate cu procedura specifică de lucru şi calendarul anual al depunerilor cererilor de finanţare, aşa cum arată prevederile cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) – 2014 – 2020. După cum a precizat dr. ing. Daniel Popescu, director al OJFIR Dolj, în anul 2029 au fost promovate mai multe măsuri pe PNDR 2024 – 2020: investiţii în exploataţii agricole; investiţii în exploataţii pomicole; sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole; sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol; etc.

Peste 800 de cereri de plată instrumentate

Compartimentele de evaluare   ale OJFIR Dolj au ca obiect de activitate primirea şi verificarea cererilor de finanţare depuse de solicitanţi pentru PNDR 2014 – 2020. „Selecţia cererilor de finanţare declarate conforme şi eligibile la nivelul instituţiei noastre are loc la nivel naţional, în funcţie de punctajul fiecăreia şi în limita sumelor alocate pentru finanţare pentru fiecare măsură şi sesiune de depunere, conform calendarului stabilit de AFIR. În 2019 am instrumentat 358 de cereri de finanţare, cele mai multe – 244 – pentru sprijinirea dezvoltării fermelor mici. Am mai avut 59 pentru prime de asigurare a culturilor, animalelor şi plantelor, 43 de sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală şi 12 pentru ajotor de investiţii în procesarea /marketingul produselor agricole”, a mai menţionat Daniel Popescu. Tot în 1nul precedent, OJFIR Dolj a instrumentat 843 de cereri de plată: 306 – sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri; 415 – ajutor pentru dezvoltarea fermelor mici; 39 – investiţii în exploataţii agricole; 36 – implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală; 20 – prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor; 14 – înfiinţare de activităţi nonagricole; câte cinci la modernizare activităţi neagricole, respectiv cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare din sectorul agricol; două pentru sprijinirea investiţiilor în procesarea/marketingul produselor agricole; una privind schema de dezvoltare a micilor fermieri. Concluzia a fost trasă de directorul OJFIR Dolj: „În anul 2019, pentru judeţul Dolj, s-a previzionat o absorbţie de fonduri europene de 7,31 milioane de euro, valoarea realizată fiind de 7,91 milioane de euro, adică 107,94%”.