„Clubul Dramaturgilor Craioveni” revine cu prima întâlnire din acest an, mâine, 6 februarie 2019, de la ora 17.00. Horia Dulvac, scriitor și dramaturg, va fi prezent cu piesa „Rigor Mortis. O simplă criză de saţietate”, premiată la Festivalul Național de Teatru „Mihail Sorbul” (Botoșani, 2017). Actorii Angel Rababoc și Petronela Zurba vor interpreta cele două roluri ale acestei piese într-un act la Sala „Ia te uită!” a Teatrului Național „Marin Sorescu”. Prezintă Nicolae Coande, inițiator al Clubului Dramaturgilor Craioveni.
Horia Dulvac este eseist, prozator și dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor – Filiala Craiova, membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO). A urmat cursurile Universității din Timișoara și a debutat editorial în 1994, cu volumul de proze „Femeia lui Ghidirmic” (Editura „Ramuri”). Până în prezent a publicat mai multe volume de eseuri și proză
Clubul Dramaturgilor Craioveni își propune să evidențieze textul dramatic care se scrie în Craiova și să ofere celor interesați de teatru noi propuneri pentru scena craioveană. Prima ediție a avut loc pe 8 septembrie 2016 – invitat de marcă a fost dramaturgul Gheorghe Truță. Ulterior, au fost prezenți cu piese lecturate de actorii TNC dramaturgii Toma Grigorie, Cornel Mihai Ungureanu, Florin Oncescu, Marius Neacșu, Mihai Ioana, Cristi Nedelcu, Julien Caragea.