Expoziție de covoare oltenești

0
570

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova găzduiește, în această lună, o expoziție inedită de covoare oltenești realizate de Anca Dumitrescu în atelierul de la Măceșu de Jos, județul Dolj. „Am crescut într-o casă în care se țesea, bunica mea a făcut acest lucru până la vârsta de 84 de ani. Mi-au plăcut covoarele foarte mult, le-am înțeles valoarea și am încercat să păstrez această tradiție pentru că este păcat să se piardă, ea face parte din valorile poporului nostru”, spune Anca Dumitrescu. În 2016, prin proiectul „Înființare atelier meșteșugăresc de țesut covoare tradiționale”, în valoare de 70.000 euro, ea a pornit propria afacere, deschizând atelierul din Măceșu de Jos. Covoarele sale respectă motivele tradiționale din zonă, pe cele mai multe dintre ele apar motive florale și geometrice, iar culorile de bază sunt roșu, albastru, negru și alb. Vânzarea se face online, dar și la târguri expoziționale, covoarele fiind apreciate mai ales în străinătate. Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene, scopul expoziției constă în promovarea artei populare românești și meșteșugurilor tradiționale. După cum se știe, scoarțele/covoarele  oltenești au fost incluse în 2016 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității (UNESCO).