Atena: Mii de oameni au ieşit în stradă ca să reclame revizuirea sistemului de pensii

0
363

Mii de oameni au ieşit în stradă, ieri, la Atena, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate care vizează reformarea sistemului de pensii, iar mai multe regiuni din ţară au fost blocate din cauza grevei generale. Revizuirea sistemului de pensionare – acţiune care urmează a fi întreprinsă de guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras – este una dintre condiţiile stabilite de creditori internaţionali. Manifestanţii au solicitat premierului Tsipras să renunţe la planul de revizui sistemul de asigurări sociale, decizie care ar putea duce locuitorilor un nivel foarte scăzut de trai, fiind ameninţaţi cu sărăcia. Zeci de zboruri interne au fost anulate, feriboturile au rămas în porturi şi sistemul de transport public a fost paralizat, în mare parte, din cauza grevei generale organizate de principalele sindicate din Grecia, GSEE (sectorul privat) şi ADEDY (sectorul publicat). Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta, de la lucrători din domeniul maritim la muzicieni şi doctori, în centrul Atenei. Este cea de-a doua mobilizare la nivel naţional de când Tsipras a preluat puterea în ianurie 2015, promiţând să pună capăt unui an de austeritate, pentru a aduce ţara într-o situaţie financiară şi mai dificilă, riscând expulzarea din zona euro, evitată prin al treilea pachet de ajutor din partea Fondului Monetar Internaţional şi UE în valoare de 86 de miliarde de euro, acord încheiat anul trecut. Greva de 24 de ore coincide cu o reevaluare majoră a performanţelor Greciei în termenii stabiliţi de acordul UE-FMI. Reprezentanţii Uniunii Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional au ajuns în Grecia în cursul acestei săptămâni pentru a discuta despre revizuirea sistemului de pensii, reformarea taxelor şi problema creditelor cu care se confruntă băncile greceşti. Guvernul trebuie să reducă cheltuielile cu pensiile cu 1% din PIB-ul ţării, adică 1,8 miliarde de euro în acest an. Pentru a acorda protecţie pensionarilor faţă de aceste măsuri, ale căror pensii au fost deja scăzute de 11 ori din 2010, guvernul grec plănuieşte să majoreze contribuţiile la asigurările sociale plătite de angajaţi şi angajatori. Dar sindicatele contestă planul guvernului, avertizând că ar creşte rata de şomaj deja mare şi va forţa angajaţii şi angajatorii să facă evaziuni fiscale în declararea veniturilor pentru a evita plătirea de taxe majorate la asigurările sociale. În baza reformei privind sistemul de pensii, contribuţiile la asigurările sociale ar urma să se tripleze în următorii.