Ghidici: O istorie care nu moare, un prezent modern şi un viitor care promite

0
883

La Ghidici, viața merge înainte, autorităţile locale depunând toate eforturile pentru a le asigura confortul necesar oamenilor din comună. Localnicii din zonă trăiesc prezentul la cote înalte, dar au şi speranţe că traiul le va fi mult mai bun.

Constantin Tache

Primarul de la Ghidici, Constantin Tache, este un om tăcut. Nu-i place publicitatea, dar nu ezită să laude comuna pe care o conduce: «Nu sunt un om căruia îi place  mediatizarea, dar pot spune că, din 2004, de când am redevenit comună,  am finalizat obiective care păreau, înainte, de domeniul imposibilului. Suntem printre puţinele comunităţi rurale care avem pentru copii un program “After School”, în care sunt cuprinşi peste 40 de minori. Noi avem, anual, peste 600 de persoane adulte care pleacă în străinătate şi-şi lasă copiii în grija bunicilor. Pentru aceşti elevi am realizat Centrul “After School”. Am mai pus în funcţiune şi un Centru Medical de Permanenţă. Practic, în ultimii şase ani, avem investiţii de peste şase milioane de euro, bani care au fost folosiţi, printre altele, pentru ridicarea noului sediu al Primăriei, amenajării Pieţei agroalimentare şi punerea la punct a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare».

Se învesteşte în continuare

Când vorbeşte de investiţiile pregătite pentru 2015, Constantin Tache îşi păstrează  acelaşi ton: „După ce am reabilitat sediul Postului de Poliţie din localitate, din bugetul propriu, prin alocarea a cca 90.000 de euro, am cumpărat un teren pentru amenajarea unui parc, astfel încât să finalizăm Centrul Civic al comunei. Am depus, din partea noastră, documentaţia, prin Grupul de Acţiune Locală Calafat, din care facem parte alături de alte 21 de localităţi, pentru realizarea unei baze sportive multifuncţionale, investiţia fiind de aproximativ 77.000 de euro. Însă prin altceva vrem să ieşim în faţă. Este vorba despre un proiect ambiţios, prin care vom fi create şi locuri de muncă”.

O pensiune pentru viitor

Primarul Constantin Tache se referă la o investiţie public-privată, pentru care este depusă, deja, documentaţia: “Am depus actele pentru realizarea unei pensiuni agroturistice pe malul Dunării, obligaţia noastră, a comunei, fiind să reabilităm drumul de acces către zona respectivă. Noi punem la dispoziţie terenul, iar cei care vor câştiga licitaţia ne vor plăti o redevenţă anuală. Prin finalizarea proiectului, cred că vor fi create peste 15 locuri de muncă”.

Rudarii au ales confortul

Până în urmă cu câţiva ani, comuna Ghidici avea în administrare şi satul Rudari, unde comunitatea rromă era preponderentă. Acum, lucrurile stau cu totul altfel. “În zona respectivă, abia se putea intra în urmă cu mai mulţi ani. În prezent, satul nici nu mai există, motivele fiind foarte simple: rudarii au rude plecate în străinătate şi, din banii trimişi de către acestea, şi-au ridicat case pe vatra satului, renunţând la condiţiile precare de locuit dinainte. Pentru noi este un câştig”, a mai spus Constantin Tache.

Festival pescăresc la Ghidici

Cum comuna se află la doi paşi de Dunăre, pescuitul este la loc de cinste. Sunt patru echipe de pescari profesionişti care, după ce-şi aruncă năvoadele, respectând legislaţia, îşi scot marfa la comercializare. “Oamenii aceia din asta trăiesc. Au şi puncte de desfacere a mărfii. Dar, altceva vreau să fac public. În zilele de 21-22 martie, vom da startul unui Festival Internaţional Pescăresc, la care şi-au anunţat, deja, participarea câte o echipă din Bulgaria şi Serbia, alături de trei grupuri din România. Va fi, sperăm ceva nemaivăzut, cu expoziţii culinare pescăreşti şi concursuri de pescuit”, a completat Constantin Tache.

Se pare că denumirea satului vine din turcescul “ghidilici”, care ar însemna nămol. Cert este că, în zonă, au fost descoperite artefacte provenind din epoca fierului – Cultura “Gârla Mare” –, precum şi dovezi ale unei aşezări din timpul Împăratului Severus Alexandru, anii 222 – 235 d.C. În jurul anului 1300 este atestată pe o hartă aşezarea “Ghidighici”. Dar, prin Dania lui Petru Voievod al Ţării Româneşti, către “Jupân Radu, mare armaş, şi fraţii săi Preda postelnic şi Stroe, al II-lea comis”, de la 1583, este atestată documentar localitatea. Între anii 1718 – 1739, când Oltenia a fot sub dominaţie austriacă, la Ghidici a funcţionat un port cu “80 de matrozi (paznici)”.