Din 587 de unităţi de învăţământ din Dolj doar 106 au pază

0
350

Conform unui raport privind asigurarea protecţiei unităţilor de învăţământ şcolar, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic în perioada octombrie–decembrie 2012, prezentat de comisar-şef Liviu Ţiulescu, adjunct al comandantului IPJ Dolj, la Colegiul Prefectural, din cele 587 de unităţi în care se desfăşoară procesul de învăţământ în judeţul Dolj sunt asigurate cu pază doar 106. Multe şcoli nu beneficiază de pază din lipsă de fonduri, care ar trebui asigurate de primării.

În judeţul Dolj funcţionează 193 de unităţi de învăţământ (46 de licee, 122 de şcoli generale şi 21 de grădiniţe), cu 587 de locaţii în care se desfăşoară procesul de învăţământ (158 în mediul urban şi 429 în mediul rural), astfel: licee, colegii – 46 (34 în mediul urban şi 12 în mediul rural); şcoli generale – 271 (46 – urban şi 235 – rural); grădiniţe – 270 (78 – urban şi 192 – rural). Din cele 587 de locaţii, sunt asigurate cu pază 106 (urban – 67 şi rural – 39),  respectiv 18% , din care: cu pază proprie – 90 (urban – 53 şi rural – 37), cu societăţi specializate de pază – 11 (urban – 10 şi rural – 1), cu paza mixtă – 5  (urban – 4 şi rural – 1). 212 unităţi de învăţământ preuniversitar au montate sisteme de protecţie antiefracţie şi/sau sisteme de supraveghere video, respectiv 36%, din care: în interior – 120 (76 în mediul urban şi 44 în mediul rural); în exterior – 92 (62 din mediul urban  şi 30 în mediul rural).

„La toate liceele din mediul urban şi 6 din mediul rural, 227 de şcoli generale (36 din mediul urban şi 191 din mediul rural) şi 42 de grădiniţe (18 în mediul urban şi 24 în mediul rural) există garduri împrejmuitoare, cu menţiunea că la majoritatea unităţilor din mediul rural s-au constatat deficienţe ale acestora (împrejmuiri parţiale, garduri deteriorate etc.).

Cei mai mulţi dintre conducătorii unităţilor de învăţământ la care s-au constatat neajunsuri în asigurarea pazei şi protecţiei au motivat lipsa banilor, cu atât mai mult cu cât acestea sunt subordonate din punct de vedere financiar Consiliilor Locale, care nu alocă sumele necesare instituirii unor măsuri antiefracţie. Cu privire la modul de asigurare a pazei unităţilor de învăţământ preuniversitar, la data de 9 octombrie 2012 au fost informate Prefectura Dolj, Consiliul Judeţean Dolj şi Inspectoratul Şcolar Dolj”, se arată în raportul IPJ Dolj. Mai exact primarii au cu totul alte priorităţi decât siguranţa copiilor din localităţile pe care le păstoresc. De ce să aloce bani şcolilor, când îi pot cheltui pe tot felul de chestiuni care nu au nici o utilitate la nivel de comună!?

Au fost aplicate  90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.500 de lei

În perioada octombrie–decembrie 2012, la cele 587 de locaţii ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj, au fost organizate şi s-au executat împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Dolj, Grupării de Jandarmi Mobile Craiova şi poliţiştii locali 106 acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile. Activităţile de prevenire au vizat perioadele de timp de la intrarea/ieşirea elevilor de la cursuri la care au participat, în medie, zilnic, 62 de poliţişti, 17 jandarmi şi 16 poliţişti locali.

„Cu ocazia activităţilor organizate, au fost aplicate 90 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.500 de lei şi au fost constatate două infracţiuni. Au fost continuate activităţile de către poliţiştii de proximitate cu sprijinul ofiţerilor Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii în cadrul Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor (prioritate naţională) şi în cele 5 proiecte de siguranţă de tip Security Marketing derulate în unităţile de învăţământ preuniversitar. Au fost realizate 58 de întâlniri pentru popularizarea unor acte normative, iar poliţiştii de proximitate au participat la 39 de consilii profesorale. Cu această ocazie au fost identificaţi şi verificaţi 80 de elevi problemă, majoritatea ca urmare a numărului mare de absenţe înregistrate”, mai arată IPJ Dolj.

21 de infracţiuni comise în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar

În perioada analizată au fost sesizate 22 de infracţiuni, din care 21 comise în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar şi o infracţiune în zona adiacentă. Din cele 22 de fapte de natură penală înregistrate în incinta şcolilor şi liceelor, pe genuri situaţia se prezintă după cum urmează: 13 sunt infracţiuni de furt (art. 208, 209 Cod penal/C.P.); 7 sunt loviri sau alte violenţe (art. 180, C.P.); o infracţiune la Legea nr. 61/1991R; o ameninţare. Aceste fapte au fost comise de 13 elevi, iar la 23 elevii au fost victime. Nu au fost comise fapte grave cu violenţă sau cu impact mediatic. Au fost identificate şi cauzele şi împrejurările care au favorizat aceste fapte: carenţe în supravegherea elevilor în timpul pauzelor de către cadrele didactice; lipsa pazei şi a controlului privind accesul cu personal de pază în 82% din unităţile de învăţământ; minimalizarea unor comportamente predelincvente ale elevilor de către profesorii diriginţi şi managerii unităţilor şcolare; tratarea cu superficialitate a unor abateri comise de elevi, în unele unităţi de învăţământ, de către cadrele didactice; netransmiterea informaţiilor de acest gen către poliţiştii de proximitate şi părinţi pentru a dispune măsuri în plan instituţional şi familial.

Au fost reactivate şase patrule şcolare de circulaţie în Dolj

În baza Planului de măsuri al IPJ Dolj, pentru întărirea siguranţei civice în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în anul 2012, cadrele I.P.J. Dolj au desfăşurat în comun cu cadre ale I.J.J. Dolj, G.J.Mb. Craiova, ale Poliţiei locale şi cu responsabili din unităţile de învăţământ acţiuni proactive pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi pentru combaterea absenteismului. Amintim doar câteva dintre ele: dispozitivele de ordine şi siguranţă publică, au fost adaptate în funcţie de programul unităţilor de învăţământ, gradul de risc identificat, evenimentele din mediul şcolar, activităţile extracurriculare etc.; pe raza municipiului Craiova, zilnic (luni – vineri), în intervalul orar 12.00-20.00, acţionează în dispozitiv permanent 15 patrule mixte poliţist-jandarm în zona a 21 de unităţi şcolare şi 8 patrule de poliţişti locali care acţionează în zona a 13 unităţi şcolare;  au fost cooptaţi în activităţi preventive ARR Agenţia Dolj, RAR – filiala Dolj, SDN Craiova, ONG-ul ,,TINERII LUPTĂ ÎMPOTRIVA VICIILOR MILENIULUI III” cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere pentru continuarea Campaniei naţionale „ALEGE VIAŢA!”, din cadrul Programului strategic privind activităţile de educaţie rutieră pentru perioada 2010- 2012; au fost reactivate şase patrulele şcolare de circulaţie la nivelul judeţului Dolj conform dispoziţiilor Ordinului comun MAI nr. 233/25.06.2007 – MECI nr. 1589/25.07.2007 privind desfăşurarea orelor de Educaţie rutieră în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial la Şcoala generală ,,Nicolae Titulescu’’ din Craiova şi la Şcolile generale din comunele Şimnicu de Sus, Goieşti, Melineşti, Coşoveni şi Malu Mare; ofiţerii de Poliţie rutieră au participat la 22 de emisiuni pentru mediatizarea activităţilor de educaţie rutieră şi a celorlalte aspecte prin mass-media la nivel local; ofiţerul responsabil cu linia de muncă educaţie rutieră, împreună cu inspectorii şcolari au participat la opt controale comune pentru a urmări modul în care se desfăşoară activitatea de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ, mai ales la cele situate pe drumuri intens circulate (naţionale, europene) şi/sau la cele care au avut implicaţi în accidente preşcolari şi elevi.