Guvernul polonez, condus de Donald Tusk a reacţionat cu furie la decizia guvernului maghiar de a acorda azil politic fostului ministru adjunct al Justiţiei, de la Varşovia, Marcin Romanowski. Ministrul polonez de Externe, Radoslav Sikorski a numit gestul „unul neprietenesc”, un act ostil şi contrar principiilor elementare care leagă statele membre ale UE. Romanowski, un deputat din partidul de opoziţie Lege şi Justiţie (PIS) se confruntă cu mai multe acuzaţii, din vremea în care a fost ministru adjunct al Justiţiei (2019-2023). În timpul verii Parlamentul polonez i-a ridicat imunitatea, iar un tribunal din Varşovia a emis un mandat de arestare. Romanowski i-a acuzat pe Tusk şi actualul ministru al Justiţiei, Adam Bodnar, de o campanie de urmărire penală a oficialilor guvernului anterior. PIS a cultivat relaţii strânse cu Fidesz, mai ales că au avut probleme cu Comisia Europeană. Tusk a mai spus că acordarea de azil politic nu-l va proteja pe Romanowski. Premierul ungar Viktor Orban n-a fost invitat la gala de vineri, prilejuită de preluarea preşedinţiei poloneze a Consiliului UE, eveniment găzduit de Marele teatru din Varşovia. N-a fost invitat nici măcar ambasadorul Ungariei la Varşovia. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie severă şi şi-a amânat toate întâlnirile pentru următoarele două săptămâni. Polonia joacă un rol crucial în logistica ajutorului acordat Ucrainei şi lucreză pe cont propriu la fortificarea graniţei de est. A preluat preşedinţia într-un moment în care Franţa şi Germania, motorul UE altă dată, partenere ale Varşoviei în triunghiul Weimar sunt slăbite de dificultăţile lor interne. Preşedinţia rotativă este un prilej oferit Poloniei de a-şi arăta maturitatea.