Finlandezul Pyry Soiri a jucat orice, mai puţin fundaş dreapta

0
432

Universitatea Craiova a oficializat primul transfer al iernii, finlandezul Pyry Soiri, în vârstă de 29 de ani, care a semnat, din postura de jucător liber, un contract pe doi ani şi jumătate şi este deja în cantonament în Antalya cu Ştiinţa. Soiri vine de la campioana Finlandei, HJK Helsinki, formaţie pentru care a marcat trei goluri şi a oferit patru pase de gol în 39 de partide. Cotat la 400.000 de euro, Pyry Soiri are 43 de selecţii la echipa naţională a Finlandei pentru care a marcat 7 goluri. Soiri a jucat şi în Belarus, la Şahtior Soligorsk, în Austria, la Admira Wacker, și în Danemarca, la Esbjerg.

Pentru Universitatea Craiova, postul de fundaş dreapta a fost unul descoperit în ultimul deceniu. Cu excepţia primei perioade a lui Ivan Martic în Bănie, oltenii au avut mereu probleme în banda dreaptă a defensivei. În acest sezon, Vlădoiu, Căpăţână şi Borţa au fost soluţiile de fundaş dreapta, dar niciunul nu a dat satisfacţie. 

Numai că, deşi a fost adus să acopere postul de fundaş dreapta, Pyry Soiri nu este nici pe departe fundaş dreapta clasic, conform poziţiei ocupate în teren în cariera sa, iar transfermarkt confirmă acest lucru. Soiri este mai degrabă un jucător de atac şi nu excelează deloc pe faza defensivă. La majoritatea echipelor la care a evoluat, dar mai ales la Esbjerg, în Danemarca, la VPS, în Finlanda, dar şi la Şahtior Soligorsk, în Belarus, Soiri a fost folosit cu predilecţie ca extremă stânga, pentru abilitatea de a intra în centru pe piciorul de bază, dreptul. Inclusiv la naţionala Finlandei, Soiri a evoluat ca extremă stânga, atacant sau mijlocaş dreapta. Atunci când i s-a rezervat postul pentru care a fost transferat la Universitatea Craiova, cel de fundaş dreapta, Pyry Soiri a evoluat în banda dreapta, dar într-o aşezare cu trei fundaşi centrali, deci practic extremă dreapta.

De altfel, acest rol l-ar putea avea şi la Universitatea Craiova, Ivaylo Petev luând în calcul schimbarea sistemului de joc. Cu doi laterali ofensivi, Bancu şi Soiri, tehnicianul bulgar ar putea apela la o aşezare 3-4-3, care la Universitatea Craiova a fost adoptată de Devis Mangia şi Mirel Rădoi. Problema lui Petev este că are cam puţini fundaşi centrali apţi de joc, deşi există negocieri pentru aducerea măcar a unui stoper, în discuţii fiind Adrian Rus, împrumutat de Pisa la Pafos, în Cipru.