Cumpăna dintre ani, noaptea de Revelion, dar şi zilele premergătoare şi cele care au urmat au prilejuit realmente, ca niciodată, un asediu al tinerilor -cu iubire în sufletele lor încă neprihănite- şi nu numai asupra centrului Băniei, unde au fost organizate de Primăria Craiovei festivităţile cunoscute. Spectacolul „Revelion Craiova 2024”, organizat de firma Stellar Events SRL Bucureşti (show de lumini şi artişti consacraţi), a fost ceva de poveste, de ţinut minte şi dacă totuşi ceva merită relevat, cu prisosinţă, este atmosfera electrizantă, care a tutelat, seri de-a rândul, marele municipiu al ţării. O inflaţie de voie bună, de cordialitate şi de ce nu de decenţă, de siguranţă deplină, şi prin aportul structurilor de ordine publică. Şi aici o menţiune: s-a exagerat cu focurile de artificii, şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi. Şi asta în pofida confiscărilor masive de materiale pirotehnice. Discuţia angajează tabere opuse: unora le-a plăcut, alţii au considerat un exces riscant, şi pe bună dreptate. Un plus de moderaţie ar fi fost recomandat. Craiova a fost, zile de-a rândul, în sărbătoare deplină şi practic s-a aşezat temeinic pe o hartă turistică a ţării. Reţeaua hotelieră, destul de robustă, a făcut faţă cu greu solicitărilor –o creştere a încasărilor de 41%- dar peste toate, craiovenii înşişi, prin civismul şi deloc surprinzătoarea lor atitudine afabilă, cuviincioasă, matură, au scris o pagină de istorie, în sensul că au conferit urbei lor alte valenţe, necunoscute. Să lăsăm politica în plata Domnului, fiindcă nu de demagogie fără scrupule este vorba, ci de cu totul altceva: un har inefabil de a stârni curiozităţi irepresibile, nu prin viaţa noastră imperfectă, cât prin lumina dăruită, pentru o viaţă infinită. Craiova a oferit zile şi seri de-a rândul portretul unui mare municipiu al ţării animat de speranţă, avid de un dinamism contagios, imun la schimonoseală şi dezolare. Poate, în premieră, de Craiova se vorbeşte avantajos în multe zone ale ţării, sau poftim şi… avantajos, după o lungă aşteptare. Ştim bine că un destin este o taină. Mereu în anii din urmă ne-a lipsit ceva şi am atribuit reticenţa altora unei ranchiune de sorginte politică, nu naivă, nu elaborată. Şi totuşi, o primăriţă tenace, cum se dovedeşte Lia Olguţa Vasilescu a crezut, şi sperat într-o altă imagine, mult mai proaspătă, a urbei păstorite. Nu puţini au fost şi poate au rămas cei care n-au mers pe toate speranţele la care ea nu renunţa. Şi încerca, împrumutând din curajul ei, să potenţeze tot anturajul din instituţia Primăriei Craiova, regiile din subordine ş.a.m.d.. N-are nevoie nici să fie măgulită, nici plictisită de complimente, nici pusă pe gânduri prin calificative de circumstanţă. Probează, fără extravaganţă, fără urme de anchiloză, că nu este altceva decât ceea ce este. O primăriţă a Craiovei destoinică. Cu putere de autosacrificare. De unde intuiţia că a ales bine poteca potrivită, de unde atâtea şi atâtea speranţe tonice, n-am habar. E marca unei riguroase vocaţii administrative, de invidiat, căreia îi pasă de comunitatea ei şi nu priveşte nimic cu indiferenţă. Nu ne propune o stare de veselie factice, de surescitare nătângă, de deriziune, ci un amplasament tonic de oraş cu vocaţie europeană. Ceea ce Craiova este. N-a propus în nicio împrejurare soluţii definitive, dar încrezătoare în sine, pusă pe treabă, a înlocuit euforia încântării de sine cu luciditatea deplină, spre exasperarea mizantropilor incurabili. Ca niciodată, Craiova este, în pragul unui nou an, o mare reşedinţă de judeţ, o capitală autentică a Olteniei, plină de viaţă. Evident, cu grijile şi angoasele ei cotidiene.
