A fost publicată media de departajare pentru cei care participă la concursul de Titularizare 2023 . Aceasta se calculează în funcție de studiile absolvite, conform metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024, stabilită pe 9 noiembrie 2022. Edupedu.ro prezintă calculul mediei de departajare pentru absolvenții de liceu pedagogic și pentru cei cu studii superioare de licență și master. Proba scrisă de la Titularizare 2023 are loc pe 12 iulie, potrivit calendarului oficial.
Media de departajare este media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de licență/ stat/ absolvire, pentru absolvenții studiilor superioare de lungă durată/ scurtă durată/ ciclului I de studii superioare de licență și pentru absolvenții colegiilor pedagogice/ școlilor echivalente/ școlilor postliceale/ școlilor de maiștri:
Media de departajare este media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de bacalaureat, pentru absolvenții liceelor pedagogice:
Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de dizertație, pentru absolvenții ciclului II de studii universitare de masterat/master:
Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei celor 3 semestre și a mediei examenului de absolvire, pentru absolvenții studiilor postuniversitare cu durata de 3 semestre:
Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de absolvire, pentru absolvenții studiilor postuniversitare cu durata de 2 ani:
Cum se calculează media de departajare pentru absolvenții care au finalizat studiile în alte țări
„1. Pentru absolvenții care au finalizat studiile în alte țări și au obținut certificat pentru echivalarea studiilor eliberat de M.E.R., media generală de absolvire se calculează după formula – MGE = MGA x 10: N(max) – unde:
MGE reprezintă media generală de absolvire echivalată în România;
MGA reprezintă media generală de absolvire din țara în care s-au finalizat studiile;
N(max) reprezintă nota maximă din sistemul de notare din țara în care a absolvit.
2. În cazul în care absolvenții înscriși la concurs provin din țări cu sistem de notare pe bază de calificative, conversia acestora se realizează astfel:
– Calificativul “foarte bine” – nota 5 – pentru țările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.;
– Calificativul “bine” – nota 4 – pentru țările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.;
– Calificativul “satisfăcător” – nota 3 – pentru țările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.;
Pentru obținerea mediei generale de absolvire echivalată în România, după conversia mai sus menționată, se va aplica formula de la pct.1.
3. Media de departajare se va calcula ca media aritmetică dintre media generală de absolvire echivalată în România și media obținută la examenul de licență/diplomă/stat/absolvire.
4. Media obținută la examenul de licență/diplomă/stat/absolvire, menționată la pct.3 se calculează după aceeași formulă (eventual conversie) de la pct. 1 și 2.
În consecință, pentru absolvenții care au finalizat studiile în Ucraina, Republica Moldova sau alte țări și au obținut diplome echivalate de către M.E.R., în urma precizărilor de mai sus, calificativele sunt echivalate după cum urmează:
Calificativul “foarte bine” – nota 10 în sistemul de notare M.E.R.
Calificativul “bine” – nota 8 în sistemul de notare M.E.R.
Calificativul “satisfăcător” – nota 6 în sistemul de notare M.E.R.”
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.