Conform ministrului Sănătăţii, de săptămâna viitoare ar fi posibilă o hartă interactivă cu centrele de evaluare a pacienţilor COVID

0
436

Astăzi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că , începând cu săptămâna , poate fi disponibilă o hartă interactivă cu centrele de evaluare a pacienţilor COVID. Pe această hartă ar urma să fie trecute şi toate centrele de testare, pe măsura semnării contractelor aferente de către medicii de familie. Aceste centre ar urma să fie gata până vineri, iar în Dolj  vor fi amenajate, cel mai probabil, în toate unitățile sanitare din județ.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a reamintit că, ieri, 4 ianuarie, a avut loc o conferinţă cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene şi ai spitalelor care pot asigura asistenţă medicală pentru pacienţii COVID, dar şi pentru cei non-COVID care suferă de boli cronice. „Am identificat deja o listă de 160 de centre evaluare ambulatorie a pacienţilor cu forme medii, probabil, de boală. Dar vom veni foarte repede şi cu criteriile legate de tipurile de pacienţi pe care îi vom direcţiona către aceste centre, la nivel naţional. Cred că această listă se va completa şi în cursul săptămânii viitoare va fi disponibilă o hartă interactivă cu toate aceste centre, încât oamenii să ştie unde se pot adresa, pe de o parte. Această hartă interactivă va cuprinde, pe măsura semnării contractelor de către medicii de familie, şi toate centrele de testare care vor deveni operaţionale la nivelul cabinetelor de medicină de famlie”, a arătat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria. Ministrul  a precizat că Ministerul Sănătăţii a făcut tot ce a fost posibil pentru a asigura creşterea accesului la testare, menţionând că a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă în acest sens.