Concert Extraordinar de Anul Nou

0
591

Vineri, 8 ianuarie 2021, de la ora 19:00, Filarmonica „Oltenia” Craiova vă invită la Concertul Extraordinar de Anul Nou, cu dirijorul DUMITRU CÂRCIUMARU la pupitrul Orchestrei Simfonice. În program sunt polci si valsuri de Johann Strauss-fiul, Piotr Ilici Ceaikovski, Aram Haciaturian şi Leroy Anderson.

          Concertul va avea loc cu public în sală, cu limitarea locurilor la maximum 120 de persoane şi respectarea măsurilor de siguranţă medicală: accesul melomanilor pe circuite separate de intrare-ieşire, măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor, purtarea măştii de protecţie, distanţa fizică de minimum 2 metri între spectatori. Biletele au preţ unic de 50 lei şi se achiziţionează de la agenţia Filarmonicii, Calea Unirii, Nr. 16, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 18:00 sau se pot rezerva la numărul de telefon: 0251.414.698.

În program:

Johann Strauss-fiul: Valsul „Voci de primăvară”, op. 410

Polca „La vânătoare”, op. 373

Polca „Trenul plăcerii”, op. 281

Polca maghiară, op. 332

„Annen-Polka”, op. 117

Polca „Tunete și fulgere”, op. 324

„Galopul bandiților”, op. 378

„Tritsch-Tratsch” Polka, op. 214

Valsul „Dunărea albastră”, op. 314

Piotr Ilici Ceaikovski: Vals din baletul „Frumoasa adormită”

Valsul florilor din baletul „Spărgătorul de nuci”

Dansurile „Trepak” și „Zâna dulciurilor” din baletul „Spărgătorul de nuci”

Aram Haciaturian: Vals din suita „Masquerade”

Leroy Anderson: „Jazz Pizzicato”

           Dumitru Cârciumaru a absolvit succesiv Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” (2004) și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specializările Dirijat simfonic și Canto academic, la clasa reputatului profesor Mihail Secikin (2009). În perioada 2011-2013 a urmat cursuri de master cu maestrul Gheorghe Mustea și de asemenea cu maestrul Vladimir Ponkin (Leipzig, 2011). Dumitru Cârciumaru a devenit dirijor al Filarmonicii de Stat „Serghei Lunchevici” în 2010, la doar 24 ani, iar în 2011 dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Deseori invitat în Italia, Spania, Franța, Elveția, Germania, Rusia, Ucraina și România, amplul său repertoriu cuprinde spectacole de operă și balet, programe simfonice și vocal-simfonice clasice și contemporane. Dirijor al Operei Române Craiova (din 2018), Dumitru Cârciumaru a fost aplaudat de melomani pentru conducerea muzicală a mai multor reprezentații, printre care „Unirea cea Mare”, spectacolul-eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri.