Semne tulburi anul are!

0
481

Preşedintele Klaus Iohannis, sobru şi degajat, ne-a comunicat, ieri, de la Palatul Cotroceni, cu emfază, că va candida pentru un nou mandat, arătându-se convins că îl va câştiga. Optimist în exces şi deloc temător. A fost aperitivul succintei conferinţe de presă. Sigur că este dreptul domniei sale de a încerca obţinerea unui al doilea mandat de preşedinte, deşi până la data alegerilor, va mai curge încă multă apă pe Dunăre. Până atunci actorii politici ai ţării noastre au împreună, în faţă, o imensă provocare, şi anume preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care, neîndoielnic, toţi compatrioţii noştrii o doresc una de succes. Şi ca dezideratul să se înfăptuiască una dintre condiţiile obligatorii – sine qua non – este aceea ca guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă să fie unul în formulă completă. Or, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, că va refuza propunerile pentru ministerele Dezvoltării Regionale şi Transporturilor, atribuite de conducerea social-democraţilor, Liei Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, invocând – deocamdată nedezvoltate – argumente de legalitate şi oportunitate. Până săptămâna viitoare „echipa sa” lucrează la această analiză, deşi după semnarea decretelor de revocare pentru ex-miniştrii Lucian Şova şi Paul Stănescu, demers care potrivit deciziei CCR din 19 decembrie 2018 trebuia făcut „de îndată”, în scris şi motivat, identic urma procedat la propunerile înaintate de prim-ministrul României, cu privire la noile numiri. CCR nu l-a obligat, într-adevăr, pe Klaus Iohannis să numească pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, ci să răspundă „de îndată” propunerilor avansate de prim-ministrul României. Anunţul de ieri al preşedintelui României Klaus Iohannis potenţează un scandal niciodată stins. Şi astfel anul 2019 începe în „acordurile” deloc stinse ale anului precedent. Refuzând cu obstinaţie orice propunere a guvernului, indiferent de palierul vizat, semnele anului 2019 sunt mai degrabă tulburi, menite a alimenta scepticismul cancelariilor europene, deloc avantajos. Comparaţiile cu Polonia – deloc neonorante – şi Ungaria, atestă tocmai îngrijorarea globaliştilor că România va putea face faţă cu succes provocărilor avute în faţă. Suntem, din nou, într-un punct nevralgic, în care interpretarea prevederilor constituţionale este realmente diferită, fiindcă Augustin Zegrean, fost judecător al CCR, de pildă, opinează că preşedintele Klaus Iohannis se află în cadrul dispoziţiilor constituţionale şi nu i se poate reproşa nimic pentru că a refuzat propunerile premierului la ministerele Dezvoltării Regionale şi Transporturilor, amânarea deciziei nefiind reglementată prin lege. E clar, pentru Augustin Zegrean, în limba română, adverbul „de îndată” nu presupune semantic „un tempo rapid”, în „mare grabă”, ci… când s-o putea. Tot Augustin Zegrean mai opinează că preşedintele poate să refuze o numire, ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale. Discutabilă abordare. Şi avocatul Toni Neacşu, fost membru CSM, invocă pe contul său de Facebook Decizia 875/19 decembrie 2018. La rândul său, Ludovic Orban, preşedintele PNL, afirmă că decizia preşedintelui Klaus Iohannis este corectă şi normală, motivând că cele două propuneri nu au… legătură cu domeniile respective. Când Ludovic Orban a fost numit ministru al Transporturilor, fiindcă vremelnic a deţinut această demnitate, îl recomanda… expertiza. În fine. Reacţia social-democraţilor este aşteptată. Oricum, nu va întârzia. Se va juca, la rupere, sub semnul alegerilor prezidenţiale din toamnă. Şi totuşi, un compromis de „ochii lumii”, se putea face, dacă într-adevăr Bucureştiul îşi doreşte, cum se clamează o preşedinţie a Consiliului UE de succes. Care sunt mişcările următoare, e greu de prevăzut. Nu va nominaliza premierului Viorica Dăncilă niciun ministru interimar la cele două ministere? Este imposibil şi cel puţin pentru 45 de zile va desemna interimari. Este vorba de salariile angajaţilor, ca să nu mai vorbim de restul problemelor curente. Oricum, un mandat fără reproş, spre a demonstra că politica sa suveranistă este profesionistă, la preşedinţia rotativă a Consiliului UE, presupune mult tact, curaj, inspiraţie şi… maximă colaborare între palate. Din păcate, premierul Viorica Dăncilă va juca nu cu cărţile dorite, ci cu cele avute în mână.