În weekend, vremea va fi rece, iar temperatura minimă va ajunge la -15 grade în Maramureş, Transilvania şi Crişana, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), precizând că, în aproape toată ţara va ninge. În Capitală, se va înregistra un grad Celsius ziua şi -6 noaptea.
“În acest weekend, vremea va fi rece la nivelul întregii ţări cu temperaturi maxime negative în Vestul, Nordul şi Centrul ţării şi uşor pozitive în Sud. (…) Temperaturile minime vor fi negative în toată ţara. Se vor înregistra valori de până la -7, -8 chiar şi -9 grade”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Reprezentantul ANM anunţă că în noaptea de duminică spre luni va fi mai rece. Astfel, în Maramureş, Transilvania şi Crişana, vremea va deveni geroasă cu temperaturi minime sub -10 grade, chiar şi -15, poate uşor mai coborâte de atât în depresiuni.
“Vor fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare sâmbătă, în regiunile Vestice, Nord-Vestice, iar noaptea se vor extinde şi în celelalte regiuni. Duminică, vremea va fi în general închisă, cu ninsori în aproape toată ţara, pe arii mai extinse în Sud, Centru şi Est, iar pe arii mai restrânse în Vest şi Nord, acolo unde de altfel în noaptea de duminică spre luni cerul va deveni variabil, motiv pentru care temperaturile vor ajunge sub pragul gerului, sub -10 grade”, a mai spus meteorologul de serviciu.
Şi în Capitală vremea va fi rece. Sâmbătă şi duminică, în timpul zilei, va fi în jur de un grad, iar în timpul nopţii se vor înregistra -6, -7 grade. Duminică temporar va ninge şi în Bucureşti. (Sursa: Mediafax)