Alb-albaştrii, înapoi la serviciu

0
421

Universitatea Craiova are programată reunirea astăzi la prânz, la Sala Polivalentă

Aproape o lună a durat vacanţa Universităţii Craiova, la doar câteva zile după Revelion Sorin Cârţu şi Emil Săndoi programând reunirea lotului. Astfel, astăzi, la ora 13, alb-albaştrii se vor întâlni la Sala Polivalentă, urmând ca miercuri să efectueze şi vizita medicală. Prima săptămână de pregătire va avea loc în Bănie, cu alergări şi program în sala de forţă, iar de pe 12 ianuarie va începe primul cantonament al iernii, în Antalya. Faţă de lotul care a încehiat turul, sunt aşteptaţi la reunirea de astăzi şi cei doi jucători acontaţi recent, fundaşul dreapta Andrei Dumitraş (27 de ani), venit de la Ceahlăul, şi fundaşul stânga Marius Briceag (23 de ani), transferat de la CSM Rm. Vâlcea. Ieri, mezinul lotului Craiovei, internaţionalul de tineret Andrei Ivan, şi-a sărbătorit majoratul alături de familie, prieteni şi primul său antrenor de la Moreni. Ivan a marcat deja pentru Universitatea în Liga I, chiar împotriva Stelei, în Ghencea.

Nuno Rocha şi Kay se pregătesc pentru Cupa Africii

De la reunirea lotului vor lipsi cei doi jucători din Capul Verde, Kay Graca da Silva şi Nuno Rocha. Ambii fac parte din lotul de 23 de jucători reţinuţi de selecţionerul „Rechinilor Albaştri”, portughezul Rui Aguas, pentru turneul final al Cupei Africii pe naţiuni, care se va desfăşura în perioada 17 ianuarie-8 februarie în Guineea Ecuatorială. Totodată, stoperul Stelei, Fernando Varela face parte din lotul care se pregăteşte pentru turneul final al competiţiei. Capul Verde face parte din grupa B, alături de naţionalele RD Congo, Zambiei şi Tunisi

Curelea: „Putem să visăm la cupele europene”

Unul dintre golgheterii echipei, Costin Curelea, accidentat în ultima parte a turului, consideră că schimbarea produsă pe banca tehnică a fost decisivă pentru resucitarea echipei în prima parte a campionatului. Atacantul de 30 de ani spune că Săndoi şi Cârţu sunt complementari, primul fiind mai calm şi îl mai temperează pe vulcanicul „Sorinaccio”. „Putem să visăm la cupele europene, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, cu cât suntem mai sus, cu atât mai bine. Domnul Cârţu este puţin mai repezit, se enervează mai repede, iar domnul Sandoi îl mai linişteşte, el reprezintă partea mai calmă a cuplului”, a spus Curelea pentru dolcesport.