Măsuri de ordine pentru manifestările de Bobotează

0
309

Peste 95 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, în cooperare cu lucrători ai IPJ Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi ISU Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor organizate la Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” şi biserica „Madona Dudu” din Craiova, cu ocazia Bobotezei, dar şi la activităţile din Portul Calafat, Portul Cetate şi Mânăstirea Maglavit, precum şi la sărbătoarea tradiţională cunoscută sub denumirea de „Botezul Cailor” din municipiul Băileşti. Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor si îndrumarea acestora către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.

“Îi sfătuim pe participanţii la aceste manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora”, a declarat ofiţerul de presă al IJJ Dolj, cpt. Ion Ţapu.