Deşi este condamnat în „Dosarul Transferurilor”, Gică Popescu poate candida la şefia FRF

0
280
Gică Popescu

Mircea Sandu a anunţat ieri că Gică Popescu poate candida la şefia FRF pentru postul ce rămâne liber din 2014, după încheierea mandatului „Naşului”. „Gică Popescu poate candida legal la şefia FRF, în 2014, chiar dacă a primit o condamnare. Fiind cu suspendare, Gică Popescu poate candida chiar dacă va primi o condamnare definitivă”, a declarat Mircea Sandu după ce s-a consultat cu juriştii Federaţiei Române de Fotbal. În ultima vreme au fost mai multe voci care au pus sub semnul întrebării posibilitatea legală a lui Gică Popescu de a ajunge şef la FRF, din cauza unei posibile condamnări în Dosarul Transferurilor. Gică Popescu este acuzat în Dosarul Transferurilor şi condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este încă definitivă. În cazul în care va candida, „Baciul” va fi probabil singur, nefiind un alt pretendent, deocamdată, la scaunul deţinut de Mircea Sandu.