Românii au cheltuit circa 15 milioane euro pentru revelionul 2011-2012 în ţară

0
312

Românii au cheltuit în 2011, pentru a-şi petrece revelionul în staţiunile din ţară, circa 15 milioane de euro, cu 17% mai puţin faţă de 2010, iar sumele plătite de cei care au petrecut noaptea dintre ani în străinătate au scăzut cu o treime, la 2,8 milioane de euro, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). „Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, respectiv 74.700 de persoane, a scăzut cu 5% faţă de anul trecut şi cu 25% comparativ cu 2009. Pe plan extern, în ciuda scăderii tarifelor pentru ofertele de sărbători în Grecia, Turcia, Spania şi Franţa sau a menţinerii tarifelor la nivelul lui 2010 în Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Brazilia sau Mexic, numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea revelionului în străinătate în acest an a scăzut cu aproximativ 33%, la 6.270 de turişti. Comparativ cu 2009, scăderea a fost de circa 50%”, se arată într-un studiu al FPTR.

În topul preferinţelor din România au fost, ca de obicei, staţiunile de pe Valea Prahovei, unde gradul mediu de ocupare a ajuns la 90%, însă şi în celelalte staţiuni montane cererea a fost mare. Preferinţele românilor s-au îndreptat fie către hotelurile de categorie foarte bună, fie spre ofertele foarte ieftine. Datorită tarifelor mici, s-a înregistrat o creştere a numărului celor care au preferat să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare – circa 18.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 30% faţă de anul anterior. În acelaşi timp, deşi tarifele au coborât faţă de anul trecut, a scăzut numărul celor care au petrecut revelionul pe litoral sau în Delta Dunării. Potrivit datelor FPTR, aproximativ 18.000 de români au cumpărat pachete pentru revelion în zonele montane şi tot atâţia au ales să petreacă sărbătorile în zonele rurale, 20.000 de persoane au plătit pentru ofertele hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării circa 200.

Cele mai solicitate destinaţii externe au fost Austria, Bulgaria, Grecia,Turcia şi Franţa.