La vârsta de 94 de ani s-a stins din viaţă fostul preşedinte al Franţei, Valery Giscard d”Estaing, din cauza infecţiei cu Covid-19, potrivit familiei. Liberal, adept al generalului De Gaulle, european convins, Valery Giscard d”Estaing, denumit şi „VGE”, a marcat 50 de ani din istoria politică a secolului trecut. Se spune că la 27 mai 1974, în ziua investiturii –era mai tânăr decât toţi predecesorii săi- şi-a lăsat autoturismul pe care îl condusese la circa 200 de metri de Elysee, de unde a venit pe jos, pentru a proclama cu modestie „Această zi este data unei noi ere în politica franceză”. Şapte ani mai târziu, învins în alegeri de Francois Mitterrand, a putut fi văzut la televizor spunând un sec „la revedere”. Mandatul său unic a fost marcat de numeroase reforme sociale de anvergură. Cult şi rafinat, dintr-o familie burgheză, european convins, devenit eurodeputat înainte de a se retrage din viaţa politică, pentru a intra în 2004 în Consiliul Constituţional, autor de eseuri şi romane, unele de succes, a devenit în 2003 membru al Academiei Franceze, la 74 de ani, succedând unui alt fost preşedinte (al Senegalului), Leopold Sedar Senghor. Mare amator al operelor lui Tolstoi şi Maupassant. Marea sa decepţie: „non-ul” francez la referendumul din mai 2005 la proiectul de Constituţie al UE. Pentru relansarea Uniunii Europene, după votul din Regatul Unit în favoarea Brexit, în iunie 2016 a pledat pentru o Europă mult mai concentrată, în jurul ţărilor fondatoare şi vecinilor acestora, care împărtăşeau aceleaşi valori. În memoriile sale „Le Pouvoir et la Vie”, Valery Giscard d”Estaing citează două personalităţi ale vieţii politice naţionale şi internaţionale, care i-au lăsat o marea impresie: Charles de Gaulle şi Jean Monnet, acesta din urmă unul dintre părinţii fondatori ai UE. A fost un adeavărat om de stat, în accepţia curentă, şi în memoriile sale a scris: „Un subiect de satisfacţie imensă este pentru mine contribuţia la constituirea Europei politice”. Inaugurarea în 1974 a Consiliului European, crearea în 1979 a sistemului monetar european, care a produs 20 de ani mai târziu moneda unică şi primele alegeri europene prin sufragiu universal, au constituit mari realizări, pe durata septenatului său. A cooperat fertil cu cancelarul german Helmut Schmidt, în perioada 1974-1981, considerată ca una extrem de fructuoasă în relaţiile dintre cele două ţări. În fine, a susţinut aderarea Greciei, Spaniei şi Portugaliei şi s-a opus în 2002 la eventuala admitere a Turciei. Paradoxal nu s-a înţeles cu primul său ministru Jaques Chirac, care i-a şi înaintat demisia guvernului său declarând că nu dispune de pârghiile necesare pentru a putea conduce. Şi a fost singura dată sub a V-a Republică, la Matignon, când s-a înregistrat un divorţ de o asemenea factură. Giscard-Chirac a fost un cuplu „imposibil” de dreapta. Clasa politică franceză, prin mesaje de condoleanţe deplânge stingerea din viaţă a unui fondator al Europei Unite. Servitor al statului, om politic care a militat pentru progres şi libertate, aduce prin moartea sa un doliu pentru naţiunea franceză, a spus Emmanuel Macron. Nu lipsit de interes este relaţia pe care Valery Giscard d”Estaing a avut-o cu Bucureştiul. Pe când era ministru al Economiei şi Finanţelor, l-a întâlnit prima dată la Paris (15-17 iunie 1970) pe Nicolae Ceauşescu, discuţia fiind centrată pe probleme economice. La 12 noiembrie 1971, a fost rândul lui Nicolae Ceauşescu să-l primească la Bucureşti pe Valery Giscard d”Estaing, venit pentru semnarea documentelor fondatoare ale unei bănci româno-franceze la Paris. În fine, în 1979, cu ocazia unei vizite oficiale în România, preşedintele Franţei de acum, a fost decorat cu ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”. Pe ansamblu relaţiile bilaterale au fost rezonabile, oricum mult mai bune decât cele care vor fi pe mandatul succesorului, Francois Mitterrand, deşi acesta din urmă era socialist. Media franceză dedică spaţii generoase stingerii din viaţă a celui care a fost Valery Giscard d”Estaing, semn al unei preţuiri indiscutabile, pentru serviciile aduse ţării.
