Recursul compensatoriu a fost abrogat

0
541

Proiectul de lege al PNL privind abrogarea legii recursului compensatoriu, care a scos din penitenciare înainte de termen peste 21.000 de deținuți, a fost votat de Camera Deputaților. Proiectul legislativ, inițiat de PNL în luna februarie, a fost discutat pe repede înainte și a fost avizat în comisia juridică după ce Guvernul Orban a anunțat că își va asuma răspunderea pe această lege. La dezbaterile din plenul Camerei, deputatul Florin Roman a arătat că este cel mai nociv act normativ din ultimii 30 de ani și că dacă ar fi fost înțelepți, parlamentarii puteau abroga legea încă din februarie, când erau eliberați doar 12.000 de deținuți. Deputatul PSD Nicușor Halici a susținut la dezbaterile din plen că eliberarea deținuților din penitenciare înainte de termen s-a făcut în baza unor hotărâri ale instanțelor și că “doar o mică parte” din cei 21.000 de deținuți eliberați condiționat au beneficiat de recursul compensatoriu.