Mai multe zile de ceremonii, în omagiul lui George Herbert Walker Bush, care a condus ţara în timpul războiului rece, sunt prevăzute, în SUA, în această săptămână. Ca şi pentru Gerald Ford (2006), Ronald Reagan (2004) sau Richard Nixon (1994), înaintea sa, cel de-al 41-lea preşedinte american va beneficia de cele mai înalte onoruri, organizate cu precizie militară de forţele Pentagonului. Republicanul George H. W. Bush a făcut cunoscut că nu l-a votat pe Donald Trump în 2016, dar cu toate acestea, actualul preşedinte îi va oferi toate onorurile. A pus la dispoziţie Boeingul 747 prezidenţial, botezat Air Force One, pentru a aduce trupul neînsufleţit din Texas la Washington. O gardă de onoare va veghea în permanenţă, timp de 37 de ore, zi şi noapte. Miercuri va fi zi de doliu naţional, funaraliile având loc în Catedrala Naţională, la Washington, ca şi pentru Eisenhower, Reagan şi Ford. Preşedintele Donald Trump va fi prezent la capelă, ca şi Barack şi Michelle Obama, sau fostul premier canadian, Brian Mulroney, deşi lista înalţilor demnitari străini nu a fost încă anunţată.