Istoricul, politicianul, eseistul, universitarul, Adrian Cioroianu, craiovean de loc, în prezent ambasador al României pe lângă UNESCO, pomeneşte într-una din frumoasele sale poveşti, despre trecerea la calendarul gregorian (aprilie 1919). Ştiutor de carte, cu studii universitare în Canada, unde şi-a susţinut şi doctoratul, plăcut povestitor, dar şi controversat ca politician, spune aşa, undeva: „cărămida fundamentală din care este construită istoria este timpul”. A existat un an, în secolul trecut, în România, care nu a avut 365 de zile, ci numai 352 de zile. Povestea narată de Adrian Cioroianu începe în februarie 1582, când Papa Grigore al XIII-lea a decretat trecerea lunii catolice de la calendarul iulian, la calendarul care îi poartă numele – gregorian. Motivele acestei ajustări a calendarului erau eminamente religioase: era vorba de sărbătorirea Paştelui, şi de o diferenţă de zece zile, care se crease între calendarul solar şi calendarul fazelor lunii. În 1582, în lumea catolică, ziua de 4 octombrie a fost urmată de ziua de… 15 octombrie. În acel an, decretul Papei Grigore al XIII-lea a fost adoptat de câteva state, printre care Principatele italiene, Polonia, Spania şi Portugalia. Ţările ortodoxe, între care şi România, au refuzat atunci această schimbare. Dar s-a întâmplat un lucru. În anii primului război mondial, diferenţa între cele două calendare ajunsese deja la 13 zile. Cum se ştie, ne reţine atenţia Adrian Cioroianu, armata română a intrat în luptă în 1916 – după o prelungită expectativă –, alături de Franţa şi Anglia, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei. Numai că din cauza calendarelor diferite, data de la Bucureşti nu corespunde cu cea de la Paris şi Londra. Astfel, când armata română a trecut Carpaţii în Transilvania, era 15 august 1916, la Bucureşti, dar era ziua de 28 august 1916 la Paris. Cum în România venise o misiune aliată a armatei franceze, condusă de generalul Henri Berthelot, această diferenţă de 13 zile părea bizară. Şi una din primele priorităţi ale guvernului român, imediat după sfârşitul primului război mondial, a fost renunţarea la calendarul iulian şi trecerea la calendarul gregorian, propriu lumii occidentale, spre care România se îndrepta. Şi printr-un decret-lege al guvernului condus de Ion I. C. Brătianu, ziua de 1 aprilie 1919 – pe stil vechi, iulian – a devenit ziua de 14 aprilie 1919 – pe stil nou, după calendarul gregorian. În Transilvania calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în 1773. Grecia a trecut la calendarul gregorian în 1924, iar Rusia în ianuarie 1918 şi aşa se face că marea revoluţie din octombrie (1917) este sărbătorită de fapt pe 7 noiembrie. Trecerea României la calendarul gregorian a făcut ca anul 1919 să fie mai scurt cu… 13 zile. Ortodocşii de stil vechi din Rusia şi Serbia, serbează Crăciunul în ziua de 7 ianuarie a calendarului gregorian, când este 25 decembrie în calendarul iulian pe stil vechi. Calendarul gregorian îmbunătăţeşte aproximaţia făcută de calendarul iulian prin neluarea în calcul a trei ani bisecţi iulieni, la fiecare 400 de ani, rezultând un an mediu de 365,242503 zile mediu solare, ceea ce este o aproximaţie satisfăcătoare cu o eroare de o zi la 3.300 de ani. În fine, pe o perioadă de mai multe mii de ani, calendarul gregorian va rămâne în urma anotimpurilor, datorită scăderii vitezei de rotaţie a Pământului, care face ca durata zilei să crească, în timp ce anul îşi păstrează durata constantă. Sunt, desigur, elemente de competenţa astrologiei, dar ceea ce ne interesează este că anul 1919 a fost mai scurt, cum spuneam, cu 13 zile, consecinţă directă a statutului României după primul război mondial.
