„Din tolba lui Moş Crăciun”

0
589

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, prin departamentele Mediatecă / American Corner Craiova şi Depozit General şi Săli de lectură, organizează, în parteneriat cu Colegiul Naţional “Elena Cuza”, campania de colectare de jucării şi rechizite denumită „Din tolba lui Moş Crăciun” .

Acţiunea se desfăşoară în perioada 1-14 decembrie 2017, toate jucăriile şi rechizitele colectate urmând să fie distribuite, în data de 15 decembrie 2017, către  cenrele sociale “Aripi de lumină” şi “Best Life” din Craiova. Jucăriile şi rechizitele pot fi donate de oricine, acţiunea adresându-se tuturor categoriilor sociale.

În ultima lună a anului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ne propunem să le aducem puţină bucurie tuturor copiilor de la cele două centre sociale aflate în administrarea Arhiepiscopiei Craiovei. Încheiem un an fructuos, un an în care am colaborat pe multiple fronturi cu centrele “Aripi de Lumină” şi “Best Life”. Pentru că socotim importantă colaborarea noastră şi pentru că biblioteca poate fi şi un bun catalizator de energii şi proiecte, iniţiative şi gânduri bune, până la data de 14 decembrie  vom colecta jucării şi rechizite pe care ulterior le vom redirecţiona spre aceşti copii frumoşi şi talentaţi”, a declarat Lucian Dindirică, managerul bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

Jucăriile şi rechizitele vor fi colectate la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, în cadrul departamentelor Mediatecă/American Corner Craiova şi Depozit General şi Săli de lectură.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”