Începe febra braconajului de sărbători

0
362

Cererea mare de vânat de pe piața neagră, dar și lipsa de respect față de lege sau de autoritățile care de multe ori oferă sprijin în demersurile ilegale, face braconajul cinegetic o îndeletnicire tentantă pentru unii.

Ieri, în jurul orei 12.00, pe fondul de vânătoare Murta, gestionat de AJVPS Dolj, paznicii de vânătoare au observat un autovehicul marca Dacia Duster, cu numărul de înmatriculare B-09-ALO, ai cărui ocupanți trăgeau cu arma după vânat. Paznicii de vânătoare au încercat fără succes să oprească mașina de teren, aceasta demarând în trombă, nu înainte ca braconierii să amenințe cu repercusiuni, în cazul în care paznicii vor reclama incidentul. Aceștia au anunțat însă Poliția cu privire la cele petrecute, iar reprezentanții IPJ Dolj au confirmat că se fac verificări în cauză.