Dezvoltarea infrastructurii forestiere şi împădurirea suprafeţelor de teren vor fi susţinute financiar prin noul PNDR

0
355

Dezvoltarea infrastructurii forestiere şi împădurirea suprafeţelor de teren vor fi susţinute financiar prin noul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, a anunţat, ieri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, la Forumul „Pădurea Noastră”.

Acesta a menţionat că în baza propunerii de Regulament privind sprijinul acordat din FEADR aferent perioadei 2014-2020, Ministerul Agriculturii îşi propune să susţină sectorul forestier prin implementarea mai multor măsuri, cum ar fi investiţiile în active fizice, prin care este vizată infrastructura necesară pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea silviculturii, inclusiv accesul la suprafeţele forestiere, consolidarea şi ameliorarea terenurilor, precum şi măsura de mediu şi climă, prin care se vizează împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, se arată într-un comunicat al MADR, remis ieri Agerpres.

PNDR 2014-2020 se va concentra pe un număr restrâns de măsuri care se vor adresa nevoilor identificate pe baza analizei socio-economice şi de mediu şi a analizei SWOT a spaţiului rural românesc şi vor reflecta direcţiile de acţiune în dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc. Concentrarea măsurilor va urmări maximizarea impactului şi simplificarea procesului de accesare şi adresarea problematicilor structurale ale exploataţiilor agricole.

Asociaţiile din domeniul forestier consideră că suma de 220 de milioane de euro prevăzută pentru sectorul forestier prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 este insuficientă, faţă de un necesar estimat de trei miliarde de euro. „Suma propusă de Ministerul Agriculturii prin PNDR nu reflectă nevoile sectorului forestier din România. Prin PNDR 2014 – 2020 a fost prevăzută alocarea sumei de 220 de milioane de euro. Noi susţinem că suma este foarte mică”, a arătat preşedintele Asociaţiei Profesionale a Prestatorilor de Servicii în Silvicultură (APPSS), Dan Popescu, la Forumul „Pădurea Noastră”, care a reunit, ieri, asociaţiile din sectorul forestier.