La solicitările cititorilor, Cuvântul Libertăţii reia rubrica “Alb-albaştrii sub lupă”, primul număr fiind dedicat derby-ului cu FCSB, terminat 1-1, duminică seara, pe “Ion Oblemenco”.
L. Popescu – E portarul titular, care conferă încredere echipei şi care a salvat echipa în multe situaţii. E adevărat că are probleme la ieşirile pe centrări, din pricina înălţimii, dar compensează cu multe alte calităţi. Greşeşte rar, dar orice portar mai comite erori, ales sale nu sunt monumentale, nu este nici pe departe un gafeur. Putea să facă mai mult la faza golului, a fost destul de superficial. A avut însă alte intervenţii salutare. Merită să fie motivat şi cu alte convocări la echipa naţională. Şi cota sa pe transfermarkt este una în creştere, a ajuns la 1,7 milioane de euro, fiind depăşit numai de Mitriţă, Cicâldău, Screciu şi Ivan.
Vlădoiu – De 8 ani este tot promisiune, speranţă, dar dezamăgeşte constant. Cele mai bune prestaţii ale sale au fost în meciurile cu Sepsi şi cele la echipele la care a fost împrumutat. E evident că nu te poţi baza pe el dacă vrei să-ţi construieşti o echipă puternică. În primăvară şi-a dat autogol cu FCSB, acum a fost eliminat, ambele „reuşite” în prima repriză. Pe vremuri era bănuit de blat. Numai la victoria noastră cu 2-0 de Paşte nu a jucat, probabil şi atunci ar fi pregătit o „surpriză”. După galbenul luat la Tănase, l-a atacat naiv din spate pe Tavi Popescu, deşi Baiaram era şi el în zonă şi faza a fost la 70 de metri de poarta Craiovei.
Maldonado – Îi luase Bârligea prim-planul la ocazia din debutul meciului, dar l-a împins bine cu corpul în cele din urmă. Dacă îl atinge Şut la acel duel în careu în repriza secundă, atunci e penalty, deşi cei care decid n-au văzut contact. A avut noroc pe final, cu acel ofsaid minuscul, fiindcă henţul său în careu însemna probabil o înfrângere. Ca stoper începe să fie tot mai nesigur, dar s-a descurcat ceva mai bine ca fundaş dreapta. Are calitate defensivă, provenind din stoper, a mai jucat fundaş dreapta, mai ales în sistem cu 3 fundaşi. Agresiv, dar nu suficient de puternic, posedă viteză destul de bună de reacţie, s-a constatat şi la faza din care iniţial văzuse „galben” şi apoi VAR a decis că de fapt trebuia eliminat adversarul său.
Badelj – N-a reuşit intercepţia la faza deschiderii scorului, probabil că trebuia să de ducă pe piciorul drept, dar nu a avut încredere, deşi nu e el principalul vinovat la acea fază. Trebuie să i se ofere încredere în continuare, nu este sub nivelul celorlalţi stoperi, dar are marele avantaj al tinereţii şi are şi calităţi indiscutabile. De asemenea, este extrem de determinat. Parcă avea mai mult curaj când a debutat, chiar dacă la urcările în ofensivă uneori exagera cu riscul şi pierdea mingea.
Bancu – Degeaba se lamenta după golul marcat de oaspeţi, el trebuia să plece cu Miculescu, aşa cum trebuia să plece şi cu Dennis Man, în alt meci în care FCSB a deschis scorul în Bănie tot pe o pătrundere din dreapta în careu, în diagonală, în spatele stoperilor. Nu mai are aportul ofensiv pe care-l avea în trecut, mai ales când îl găsea Pigliacelli cu acele lansări. Şi acum a avut o pătrundere interesantă, dar după ce nu i-a ieşit un şut cu dreptul în prima repriză, nu a mai avut încredere să tragă şi i-a pasat lui Bană. Rămâne cel mai bun fundaş stânga român, iar din Superliga îşi dispută supremaţia cu Radunovic. E căpitanul echipei, dar nu e un lider, nu are ce este nevoie pentru a fi lider. Din 2013 şi până acum, numai Pleşan, Brandan şi Zlatinski au avut spirit de adevăraţi căpitani.
Ndong – Când intră pe parcursul meciurilor arată ceva, te face să spui că ar merita mai multe minute, dar când e titular, începi să-l regreţi pe Bancu. De data asta nu prea a intrat bine, s-a penetrat uşor banda lui.
Oshima – Se agită permanent, pare că este în joc, dar nu ajută echipa. „Mult zgomot pentru nimic”, cam aceasta ar fi caracterizarea sa. Nu are pasă lungă, nu are şut, nici foarte bun defensiv nu pare să fie. Aleargă mult totuşi, de multe ori inutil. În loc să-l blocheze pe Tănase la ocazia din repriza secundă, el s-a retras spre linia porţii, se vede că nu a jucat fotbal când era mic în Japonia natală. Deşi e laborios, dedicat, are mai puţină viziune decât compatrioţii trecuţi prin campionatul nostru, Seto şi Sota.
Anzor – Deşi este prieten cu mingea, nu aduce atât de mult în joc cât se aşteaptă de la el, ar trebui să fie mai percutant, mai agresiv. Nici nu e clar pe ce post dă randamentul mai bun, în faţa apărării, ca inter, al doilea mijlocaş central, etc. Înainte de a se accidenta se afla într-o formă destul de bună, dar nimic ieşit din comun. Nu e destul de decis, are ezitări, aşa cum a fost şi pe final când nu a ieşit să facă „presing de întâmpinare” (pleonasmul e citat din Ilie Dumitrescu) la centrarea lui Şut şi s-a ajuns la dictarea acelui penalty, anulat apoi de poziţia de ofsaid a lui Luis Phelipe.
Screciu – Golul oaspeţilor a plecat de la neghiobia lui, Tavi Popescu l-a deposedat uşor. Înainte de accidentare, Screciu ştia că nu trebuie „să se bage la speciale”, acum, când e mult sub nivelul pe care-l avea când devenise titular la naţională, a „căzut în păcat”. Mai bun ca stoper, deşi la naţională evolua bine în faţa apărării. Mai are nevoie de timp ca să revină la forma de acum un an.
Cicâldău – E evident că nu este aproape de nivelul său maxim (deşi nu mai ştim care ar fi acela acum), dar în acelaşi timp e clar că a adus multă calitate la mijloc. Calitate care ne lipsea. N-a bătut perfect penalty-ul, a fost anticipat de Târnovanu, n-a tras nici la colţ, dar i-a dat înălţime mingii şi a trimis şi suficient de tare. A fost o descătuşare pentru el şi s-a observat şi în modul cum a celebrat reuşita. N-a uitat probabil că mai ratase un penalty cu FCSB, la Giurgiu, atunci şi-a luat elan scurt şi i-a tras în stânga lui Vlad, care a anticipat direcţia. Aşteptăm să fie din ce în ce mai bun de la meci la meci şi să crească şi din punct de vedere fizic, fiindcă uneori dă senzaţia că se sufocă şi nu mai este în joc.
Baiaram – A avut o reluare cu capul peste poartă în prima repriză, a fost mai asumat, mai responsabil ca în ultima perioadă. Poate a învăţat ceva din huiduielile pe care le-a încasat sau din neconvocarea la naţionala de tineret. Când începuse să intre şi mai bine în joc şi să-l domine pe Pantea, a fost schimbat. Dacă nu a fost pe motiv de oboseală, ci pe motiv de Mitriţă, mare gafă a lui Gâlcă. Trebuie să fie mai concentrat, fiindcă are momente în care irită tribunele cu neatenţiile sale, de aici şi fluierăturile la adresa lui în unele meciuri. De asemenea, are acel stil „dezlânat”, la fel ca Andrei Ivan, de aici şi adversitatea uneori nemeritată de care are parte. A scos din nimic acel penalty, a trecut de Pantea, apoi a profitat de alunecarea lui Baba Alhassan. Fault indiscutabil.
Paradela – Cubanezul aleargă, face faza de apărare, de implică total, îşi dă viaţa pe teren. Problema lui e că-i lipseşte tehnica, e destul de previzibil. Pe faza de atac nu a reuşit măcar o dată să-şi depăşească adversarul direct cu mingea la picior şi n-a fost inspirat la cele două ocazii pe care le-a avut. La prima era obligat să marcheze, dar a avut nevoie de secole pentru a trage şi „tataie” Creţu l-a deposedat, deşi acolo se putea dicta penalty. La a doua ocazie în partea secundă, a tras din unghi în portar, apoi s-a ridicat rapid, a recuperat şi i-a pasat excelent lui Cicâldău, care n-a prins poarta. A mai încercat, dar i-a nimerit pe adversari, indiferent că era pădure de picoare în careul advers, ori numai un adversar în faţă. Putea să decidă meciul în favoarea FCSB, dacă Tănase făcea 2-0 la pasa aiurea trimisă în spate de Paradela pentru Cicâldău.
Bană – Pare să aibă traseul lui Danciu, a debutat în forţă, iar treptat devine inutil, iroseşte orice şansă primeşte. A intrat în meci numai pe foaie, fiindcă pe teren nu a fost. A avut acea mare şansă şi nu a avut curajul personalitatea să finalizeze, a întors mingea, iar Mitriţă şi-a bătut joc de ea, aşa cum le-a irosit pe toate pe care le-a avut.
Ivan – Nu numai că nu mai marchează, dar nu mai are nici ocazii, nu mai sperie niciun fundaş, e pur şi simplu inutil. Aşa a fost şi în meciul cu FCSB. Unicul gest valabil a fost pasa cu călcâiul pentru pătrunderea lui Paradela, în finalul primei părţi. Atacant plătit cu 20.000 de euro pe lună care nu aduce absolut nimic de multă vreme. Anul trecut l-am aşteptat 8 luni să marcheze, acum tinde spre o medie de 1 gol la 15 meciuri. Stagnarea sau regresul acestei echipe este cauzată de păstrarea unor astfel de jucători ani de zile în lot. Mateiu, Vlădoiu, Căpăţână sunt alte exemple în acest sens. Au ajuns spectatorii să-şi pună mâinile în cap când aud că e Ivan titular, iar când intră de pe bancă dau din umeri, fiindcă nu aşteaptă nimic de la el.
Koljic – Când începe să ne mai aducă aminte de valoarea sa de acum 4-6 ani, se accidentează. Începe apoi munca de Sisif pentru a atinge forma sa maximă şi inevitabil se accidentează şi o dată cu trecerea timpului se îndepărtează de ce era odată. Nu a intrat rău cu FCSB, dar nici n-a fost periculos în vreun moment pentru poarta adversă, dar cel puţin s-a implicat în plan defensiv.
Mitriţă – El ori încântă, ori enervează la maxim. În ultima perioadă doar irită publicul. Nu aleargă deloc şi în meciul cu FCSB a trimis absolut toate mingile la adversari. Şi-a bătut joc de propria echipă, de colegi, de suporteri. Nici dacă intenţiona asta nu ar fi avut asemenea procentaj de tâmpenii. A fost periculos doar pentru propria poartă. Mai bine rămânea Paradela în teren, dacă mai putea să joace, ori mai bine intra Barbu, fiindcă nici de la grăsunelul Mora nu aşteptam prea multe. Probabil e adevărat ce se spune, că este superficial în pregătire şi la antrenamente face numai ce vrea, fără a-l interesa de ceilalţi, fiindcă şi în meciuri e de multe ori la fel de nociv. Dacă nici Mircea Lucescu nu-i va „pune căpăstrul”, atunci nu mai există leac pentru Mitriţă.
