A găsit un portofel cu bani şi l-a predat poliţiştilor

0
367

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, pe nume Ştefan, din comuna Galiciuica, s-a prezentat, ieri dimineață,  la sediul Poliției Municipiului Băilești, pentru a preda un portofel găsit în piața agroalimentară din Băileşti, care conținea documente și o sumă de bani.

Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când au văzut că este vorba de suma de 6.083 de lei. În scurt timp, polițiștii băileșteni cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Cetate, au identificat proprietarul de drept, un bărbat de 46 de ani, din comuna Motăței, căruia i-au fost restituiţi banii. “Mulțumim domnului Ștefan și tuturor cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității și vin în sprijinul oamenilor legii!. Amintim faptul că, din punct de vedere legal, însuşirea unui bun găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităților în termen de 10 zile, constituie infracțiune”, a precizat Mihaela Sadoveanu purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj,.