Tenis – ATP Paris: Novak Djokovic în finală, după trei ore de joc cu Roger Federer

0
460

Noul lider mondial în clasamentul ATP, Novak Djokovic s-a calificat în finala mastersului de la Paris, ultimul din acest an, după o victorie strălucită în semifinala de ieri cu Roger Federer, numărul 3 mondial (7-6, 5-7, 7-6). Partida a durat trei ore şi 6 minute. Foarte solid în momentele cheie ale partidei, sârbul a câştigat două seturi la tie break. După ce l-a detronat pe Rafael Nadal în clasamentul ATP, Novak Djokovic va disputa finala ATP în compania rusului Kharen Khaschanov (locul 18 ATP), care a triumfat în faţa lui Dominic Thiem (locul 8 ATP) cu 6-4 şi 6-1. Novak Djokovic a declarat că această calificare a sa pentru finala Rollex Paris Masters se datorează celui mai bun meci al său din acest an. După o înfrângere în optimile de finală ale turneului de la Toronto, la începutul lunii august, în faţa lui Stefanos Tsitsipas, Novak Djokovic nu a mai pierdut nicio partidă şi, de luni, va fi numărul unu mondial după doi ani de aşteptare. El conduce acum cu 25 de victorii, la 22 de victorii în duelul cu Roger Federer. Djokovic a mai câştigat turneul de la Paris în 2009, 2013, 2014 şi 2015.