Amenzi de peste 71.000 lei pentru transportatorii de persoane „prinşi pe picior greşit”

0
412

Poliţiştii rutieri din Dolj au acţionat, ieri dimineaţă, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în care sunt implicate autovehiculele destinate transporturilor rutiere publice de persoane, efectuate prin curse regulate şi ocazionale, cât şi autovehiculele special destinate transporturilor de elevi. Poliţiştii doljeni au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 71.000 lei, pentru abaterile constatate. Oamenii legii au depistat şi un şofer de microbuz băut, acesta fiind amendat şi lăsat fără permis pentru 90 de zile.

Efectivele Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi cele din cadrul Biroului Rutier Craiova, dar şi poliţiştii rutieri din cadrul Formaţiunilor Rutiere din Dolj, au verificat, ieri, legalitatea transporturilor rutiere publice de persoane efectuate prin curse regulate şi ocazionale, dar şi a transporturilor de elevi, sub aspectul autorizării, deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transpor şi de conducătorul auto, verificării respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente. Poliţiştii rutieri au urmărit şi respectarea de către conducătorii auto a limitelor legale de viteză. Totodată, aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest. „Acţiunea s-a desfăşurat în municipiul Craiova, dar şi în Calafat, Băileşti, Filiaşi, Segarcea, Bechet şi Dăbuleni. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificate 104 autovehicule care efectuat transport de persoane, astfel că 104 şoferi au fost testaţi cu apatatul etilotest. Poliţiştii rutieri au constatat şi aplicat 65 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 71.000 lei, totodată fiind reţinute în vederea suspendării 4 permise de conducere”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Cătălin Dochia. Astfel, între cei sancţionaţi a fost un operator de transport persoane, amendat cu 9.000 lei pentru lipsa copiei conforme a licenţei de transport. De asemenea, i s-au reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele în vederea suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pentru 6 luni. În cadrul acţiunii, alţi doi operatori de transport au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri cu amendă de 9.000 lei fiecare pentru faptul că nu au eliberat bilete de călătorie pasagerilor, iar trei operatori de transport din Dolj au primit aceleaşi sancţiuni pentru faptul că au transportat mai mulţi călători decât numărul locurilor înscris în certificatul de înmatriculare.

De asemenea, un craiovean de 57 de ani a fost depistat conducând un microbuz, pe bulevardul Decebal din Craiova, având o concentraţie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Craioveanul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 2.900 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.