Iubitori ai artei şi-au dat întâlnire la vernisajul celor doi artişti calafeteni

0
503

Joi , 31 octombrie, a avut loc vernisajul expoziţie cu vânzare de sculptură şi pictură a celor doi artişti calafeteni, Bogdan Bobin şi Cristian Rudăreanu. În deschidere, a vorbit Alexandru Pîrvan, directorul Muzeului de Artă care a punctat câte ceva despre tinerii artişti, fiind totodată impresionat de numărul mare de participanţi. Peste 100 de iubitori ai acestui gen de artă şi-au dat întalnire la muzeul din Calafat. La manifestare au fost prezenţi si alti artişti din Timişoara şi Craiova, prezentarea vernisajului cu aprecieri critice revenindu-i pictorului Alexandru Izbaşa, care a punctat principalele coordonate caracteristice în care se încadreaza operele celor doi calafeteni. Din Bulgaria a fost prezentă o delegaţie a Asociaţie Vlahilor, condusă de Plamka Lyubomirova, care a lansat invitaţia ca pe data de 1 decembrie această expoziţie să poată fi văzută şi la Vidin.

40 de lucrări de pictură şi tot atâtea de sculptură

Primarul Mircea Guţă a afirmat că este aproape de cei doi artişti, având totodată bucuria şi satisfacţia că încă avem tineri care cred în artă şi în valorile ei. Edilul mun Calafat a venit chiar cu propunerea ca pe viitor o pare din aceste sculpturi  să poată fi amplasate la o scara mai mare şi în Calafat, lucru semnalat şi de alti artiştii prezenţi la vernisaj. Expoziţia a adunat 40 de lucrări de pictură şi tot atâtea de sculptură. Noutatea a reprezentat-o sculptura care în ultima perioadă  a fost mai puţin abordată în mediile artistice. În încheiere, Cristian Rudareanu, a mulţumit sponsorilor care au făcut posibil acest eveniment cultural iar lucrările vor rămâne la Muzeul din Calafat pe toată perioada lunii noiembrie.