Tribunele Sălii Polivalente s-au umplut, vineri seara, dar de această dată nu pentru vreo competiţie sportivă, ci pentru un… concert! Eveniment pe care Craiova nu l-a mai trăit până acum. Premiera – deşi nu după o idee originală, ci „exersată” în mai multe oraşe ale ţării, în ultimii şapte-opt ani, ca şi peste hotare – îi aparţine Filarmonicii „Oltenia”, care, promovând conceptul de rock simfonic, a reuşit astfel să adune la un loc peste 4.000 de craioveni. „Antecedente” au mai existat, cu concerte susţinute la sediu, urmate de cel prezentat, pe 2 iunie a.c., în Piaţa „Mihai Viteazul”, însă nici unul de o asemenea amploare.
„Mozart Rocks” – aşa cum s-a intitulat generic evenimentul – a fost atipic nu numai datorită numărului impresionant de spectatori (un public care s-a comportat exemplar, de altfel) şi spaţiului în care s-a desfăşurat, ci şi sonorităţilor pe care le-a îmbinat. Căci alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, condusă de tânărul dirijor Constantin Grigore, au stat o trupă rock şi două voci puternice: Paula Seling şi Dan Helciug, solistul trupei „Spitalul de Urgenţă”. Cei care au acordat atenţie repertoriului, remarcând destule piese ale faimoşilor Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen, Beatles, Deep Purple şi Nightwish, au bănuit – cel puţin – accentul care va fi pus în cadrul concertului. Adică… mai mult rock decât Mozart!
Acolo unde vocile celor doi solişti n-au intervenit, background-ul orchestral a fost realmente acoperit de sonorităţile acustice ale chitarelor electrice. „Responsabili”: Horea Crişovan (Blazzaj), Florin Demea (RIFF), Călin Grigoriu (Steve Vai tour), Remus Carteleanu (Metrock) şi Radu Dumitriu, cărora li s-au alăturat, la clape, Ana-Maria şi Emilia Teodorescu, iar la percuţie – Andrei Ilie (ASHA). La aşa acorduri… explozive, nici gând la manierele „scorţoase” impuse de sala tradiţională de concert! După caz, publicul a aplaudat şi fluierat încurajator pentru artişti ori a ascultat în tihnă piesele, ronţăind pop-corn. Atmosfera a fost întregită de jocurile „disco” de lumini şi proiecţiile de imagini de pe imensul ecran de deasupra scenei.
Cei pentru care concertul n-a fost nici „prea rock”, nici „prea clasic” ori cei ce n-au reuşit să găsească vreun numitor comun între acordurile pop-rock şi armoniile clasice ale lui Mozart, Strauss, Beethoven, Bizet, Orff şi Suppé s-au grăbit să-şi părăsească locurile mai devreme de încheierea concertului. Între ei, tineri, dar şi vârstnici a căror educaţie – inclusiv muzicală – n-ar îngădui în ruptul capului astfel de „mutaţii” sonore ori un aşa comportament. Sala a rămas însă plină până la finalul concertului, în jurul orei 22.45, când a fredonat împreună cu cei doi solişti vocali Queen – „We are the champions”, apoi a agitat în aer ecranele aprinse ale telefoanelor mobile, „acompaniind” astfel unicul bis acordat de artişti: Ozzy Osbourne – „Mama, I’m coming home”.
Una peste alta, cum se spune, „Mozart Rocks” pare-se că fost pe placul craiovenilor, dacă e să ţinem seama de faptul că i-a ţinut pe loc preţ de două ceasuri şi că le-a smuls ropote de aplauze. De altfel, miza lui a fost una importantă pentru Filarmonica „Oltenia”: atragerea publicului spre alte viitoare asemenea evenimente, dar şi spre sala de concerte, unde probabil că mulţi dintre cei veniţi vineri seara la Polivalentă n-au ajuns până acum. Miză mare a avut şi pentru Craiova, în „bătălia” sa cu alte redutabile oraşe ale ţării pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Rămân de apreciat asumarea unui proiect de asemenea anvergură, ca şi „mobilizarea” organizatorică a Filarmonicii „Oltenia” pentru realizarea lui. Iar prestaţia Orchestrei Simfonice a instituţiei – de aplaudat! Chit că, la finalul concertului, s-au putut auzi – rostite de Dan Helciug, în rolul asumat de prezentator – numele tuturor chitariştilor şi ale celorlalţi membri ai band-ului rock, mai puţin cel al dirijorului şi al concert-maestrului…
Ca un… amănunt, în sală s-au aflat şi trei doamne ale Craiovei: primarul Lia Olguţa Vasilescu, viceprimarul Cristina Calangiu şi preşedinta Comisiei pentru Cultură a Consiliului Judeţean Dolj, Daniela Tarniţă. N-avem nici măcar cum le bănui gusturile muzicale ale primelor două, spre a putea spune cât de mult le-a plăcut concertul. Însă pentru Daniela Tarniţă cu siguranţă chitarele electrice s-au dovedit a fi prea asurzitoare: deşi a încercat să intre în atmosferă, punându-şi blue-jeanşi, după jumătatea spectacolului n-a mai rezistat şi s-a făcut nevăzută…